Un sucevean depune eforturi pentru normalizarea relaţiilor dintre România şi Rusia, demersuri care sunt cu atât mai lăudabile cu cât se petrec într-un context nu tocmai favorabil. Tudor Afanasov, preşedintele Camerei de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă, a precizat că înfiinţarea acestei asociaţii a avut la bază exact stabilizarea şi dezvoltarea relaţiilor româno-ruse.
„Nu putem spune că aceste relaţii sunt reci, însă cu siguranţă există loc de mai bine. Este important ca România să aibă relaţii economice şi culturale reciproc avantajoase cu orice stat, cu atât mai mult cu un vecin atât de mare şi cu o influenţă internaţională atât de evidentă”, a menţionat Tudor Afanasov.
Acesta a amintit că, chiar dacă relaţiile diplomatice au abia 136 de ani, legăturile dintre cele două popoare sunt mult mai vechi, de sute de ani, perioadă în care au existat numeroase legături atât comerciale, cât şi de altă natură.
„Un exemplu al relaţiei cu totul speciale dintre cele două popoare îl reprezintă etnicii staroveri (lipoveni) care trăiesc în România de sute de ani şi care au demonstrat că diferenţele dintre noi nu sunt atât de mari, iar religia ortodoxă este principalul element care ne defineşte ca popoare. Cu toate acestea, diverşi factori precum contextul istoric şi economic, lipsa de informare şi falsa imagine creată uneori la nivelul cetăţenilor celor două ţări au condus la răcirea relaţiilor dintre acestea. Din această perspectivă, cunoaşterea reciprocă ne poate ajuta la reluarea şi îmbunătăţirea acestor relaţii. O apropiere faţă de acest spaţiu poate fi observată şi la nivel mondial, confirmându-se că Estul reprezintă o perspectivă economică viabilă pentru viitor. La o analiză simplă putem observa bunele relaţii ale celor mai puternice state europene cu Federaţia Rusă (Germania, Spania, Grecia, Franţa, Italia etc.), precum şi ale statelor asiatice şi din America de Sud (spre exemplu in 2013 Brazilia a semnat deschiderea unei fabrici de eoliene în parteneriat cu Rusia). În acest context, este evident că şi România trebuie să întreprindă acţiuni pentru cultivarea relaţiilor avantajoase pentru sine şi prin care aceasta îşi poate redobândi locul meritat între primele state în Europa. Între aceste acţiuni, promovarea unor relaţii economice avantajoase cu Federaţia Rusă se poate dovedi de o importanţă majoră, având în vedere faptul că piaţa rusă este o piaţă imensă unde firmele româneşti se vor putea bucura de apreciere şi vor avea cerere”, a mai arătat Tudor Afanasov.