Poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, pe 5 iulie, o acţiune de control cu radarele pe E 85, pe sectorul Drăguşeni-Vadu Moldovei, cea mai ridicată viteză înregistrată fiind de 130 de kilometri la oră în localitate. Acţiunea de control a fost organizată în sistem de radare cascadă, alături de poliţişti rutieri de la Iaşi şi Neamţ, care au acţionat pe raza judeţelor lor, la limita cu Suceava.
Poliţiştii rutieri suceveni au aplicat în total 25 de amenzi, în valoare de aproape 9.000 de lei. Din cele 25 de sancţiuni contravenţionale, 23 au fost pentru depăşirea limitelor legalede viteză.
Radarul care acţiona pe raza satului Oniceni, în zona cu limitare la 60 de km/h, a înregistrat un Mercedes care rula cu 130 de km/h. Şoferul, un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Negreşti-Vaslui, a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.