Suceava, ocupată de trupele ruseşti

Istoria bucovinenilor s-a întretăiat de multe ori cu cea a ruşilor. Unul dintre aceste episoade s-a întâmplat în urmă cu un secol, când trupele ţariste erau implicate în luptele crâncene din Primul Război Mondial, iar o parte din operaţiunile militare s-au derulat pe teritorii întinse din Bucovina.

Acum exact un secol a început marea ofensivă a armatei ruse pe frontul de est, cunoscută după numele coordonatorului ei, generalul Alexei Brussilov. În afara luptelor cu inamicii, conducerea armatei ţariste avea şi alte planuri ascunse, potrivit lectorului universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

„Deşi nu au recunoscut niciodată, ruşii plănuiau în secret să transforme Bucovina într-o provincie rusă. La acea vreme, România negocia în secret cu Antanta o intervenţie împotriva Austro-Ungariei care să ducă la unirea Transilvaniei şi a Bucovinei cu ţara. Dar acest lucru nu îi împiedica pe ruşi să plănuiască în secret ocuparea întregii Bucovine”, a opinat Radu Florian Bruja.

Frontiera română, violată de trupele ruseşti

Ofensiva armată rusă a început în Galiţia, dar şi Bucovina era parte a planurilor militare prin care se dorea pătrunderea în Transilvania şi de aici spre Ungaria. În Bucovina armata rusă a intrat pe două direcţii, într-o mare operaţiune de învăluire: pe valea Ceremuşului (spre Hliniţa, pe Prut, Storojineţ pe Siret şi Vicov), din nord spre sud în direcţia Cernăuţi şi într-un unghi dinspre Mamorniţa, pe la sud de Cernăuţi spre Suceava şi apoi la vest prin Humor şi Câmpulung spre Vatra Dornei. Ofensiva în direcţia Bucovinei a început din Basarabia, armatele ruse încălcând teritoriul României în zona Herţa, pentru a surprinde şi înconjura dinspre sud oraşul Cernăuţi.

După un lung baraj de artilerie, armata rusă a pornit în direcţia Bucovinei pe linia Boian-Toporăuţi-Mahala-Ostriţa spre a ocupa fortificaţia Zurin. Primele trupe ruse care au încălcat frontiera României au ajuns în satul Cotu-Hotin pe 24-25 mai. Încă din noaptea de 28-29 mai trupele ruseşti au intrat pe teritoriul României, fără să primească acceptul, în satul Mamorniţa din ţinutul Herţei. De aici au deschis focul asupra soldaţilor austrieci de peste graniţă.

„Şeful armatei române, generalul Alexandru Averescu, a notat acest fapt în jurnalul său, trimiţând trei batalioane pentru a evacua trupele ruse. Ruşii s-au retras pe 30 mai, dar au revenit în zonă în zilele următoare. Generalul rus Keller şi-a luat angajamentul de a nu mai viola frontiera românească, dar nu şi-a ţinut cuvântul”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.

Oraşele Bucovinei, ocupate rând pe rând de ruşi

După incidentul de la Mamorniţa, unităţile militare ruse au spart frontul austriac şi au înaintat spre Cernăuţi, în timp ce alte unităţi au înaintat din valea Siretului spre Iţcani şi Suceava, ajungând până la Buneşti, la frontiera cu România.

Trupele comandate de lt. col. Danil Papp, şef de stat major la Divizia 54, au fost surprinse lângă Tărăşeni, unde mulţi soldaţi au căzut prizonieri. După ce armata rusă a intrat în Cernăuţi pe 17-18 iunie, a urmat ocuparea oraşului Rădăuţi la 21 iunie. Armata rusă a ajuns la Câmpulung la 23 iunie. Unităţile care au ocupat oraşul Cernăuţi erau regimente din Cecenia şi Kuban.

Trupele austriece şi populaţia civilă s-au refugiat spre Suceava sau prin Rădăuţi spre Moldoviţa. La 6 iunie austriecii au distrus podurile de peste Siret, iar la 8 iunie cele de peste râul Suceava. Mici incidente armate între soldaţii austrieci în retragere şi ruşii în ofensivă s-au înregistrat la Fântâna Albă, Marginea şi Horodnic. Locuitorilor li s-a cerut să refugieze la Dorna, împreună cu tot avutul lor.

În Cernăuţi a fost numit un nou primar, Gheorghe Şandru, şi un arhiereu rus s-a instalat în fruntea Mitropoliei. Guvernatorul Bucovinei a fost în primă fază un general, urmat de un civil, Lighin. Acesta era supus guvernatorului general al teritoriilor austriece ocupate. Guvernatorul Meran şi autorităţile austriece au reuşit să se retragă în fugă spre Vatra Dornei. O parte din autorităţile civile şi ecleziastice s-au instalat ulterior la Praga şi nu au mai revenit până la finalul războiului.

Iunie 1916 – august 1917, perioada în care Bucovina a fost sub ocupaţie rusească

Din iunie 1916 şi până în august 1917 Bucovina s-a aflat sub ocupaţie rusească. Cea de-a treia ocupaţie s-a dovedit şi cea mai lungă din toată istoria Primului Război Mondial.

„Administraţia rusească s-a transformat treptat dintr-una militară, specifică perioadelor de război, într-una civilă, semn că ruşii percepeau ocuparea Bucovinei ca nefiind una temporară. Încă dinaintea marii ofensive circulau informaţii cu privire la interesul Imperiului Rus de a ocupa definitiv Bucovina. Ministrul de Externe Sazonov a afirmat în timpul negocierilor pentru intrarea în război a României că în Bucovina, la baza delimitării frontierei, va sta principiul majorităţii populaţiei. Chiar dacă nu a fost acceptat de partea română, se ştia că în regiunea nordică a provinciei populaţia majoritară era cea ruteană. Odată ocupată Bucovina, ruşii nu au mai luat în discuţie împărţirea provinciei, ci trecerea ei sub administraţie rusească. În acest scop, ruşii au creat comitete pentru administrarea diferitelor sectoare ale vieţii civile, de la şcoală la administraţie şi poliţie.

Oraşul Suceava nu a fost ocolit de nenorocirile acestei invazii. Prefectul Sucevei s-a refugiat la Burdujeni, trecând frontiera în Regat, ulterior stabilindu-se la Cluj. Prefecţii judeţelor Bucovinei au fost înlocuiţi cu ruşi, la Suceava fiind numit un anume Blagonravov, în calitate de diregător districtual, iar Şabilin a fost numit la Rădăuţi şi Gura Humorului”, a arătat istoricul universitar sucevean.

Retina memoriei ocupaţiei ruseşti

Profesorul universitar Erast Tarangul a fost unul dintre cei care au aşternut pe hârtie ce s-a întâmplat în acea perioadă. Iată cum sună descrierea zilelor de acum un secol: „Pe la mijlocul lui iunie 1916, ruşii au ocupat pentru a doua oară oraşul Suceava şi au înaintat din nou până la pasul Mestecăniş. De data aceasta, atitudinea lor faţă de populaţie era schimbată, era mai aspră. S-a instalat în oraş şi Ohrana, poliţia secretă ţaristă, foarte temută, care a început să facă percheziţii noaptea pe la casele cetăţenilor şi să ridice unele persoane. Un fost elev al tatălui meu, intrat în serviciul Ohranei, l-a avertizat pe tata printr-o terţă persoană că şi el este pe lista celor ce urmează să fie ridicaţi şi deportaţi. În urma acestui avertisment, tatăl meu a plecat imediat de acasă şi s-a ascuns la o familie prietenă, în podul cu fân al şurii, unde a dormit şi primit hrană. Mama, sora şi cu mine am rămas acasă, dar noaptea dormeam pe la vecini, fiecare în altă parte. Acasă rămâneau numai bunicile mele, mama tatălui meu şi mama mamei mele, împreună cu o servitoare. Într-o noapte, pe la miezul nopţii, bunicile mele s-au trezit cu un grup de ofiţeri şi soldaţi ruşi în camere. Servitoarea, probabil angajată şi ea de Ohrana, le-a deschis uşa. Casa a fost înconjurată dinspre stradă, curte şi grădină de soldaţi cu torţe aprinse. Percheziţia a durat cam până la 5 dimineaţa. În tot acest timp, servitoarea a circulat prin camere printre soldaţi. După câteva zile ea a plecat de la noi. Când m-am întors dimineaţa acasă, le-am găsit pe amândouă bunici speriate şi plângând, toate dulapurile, sertarele, paturile răvăşite şi lucrurile aruncate pe jos. În toate camerele erau aruncate pe jos capete de ţigări şi chibrituri arse şi se simţea un puternic miros de ţigări şi sudoare. La plecare, agenţii Ohranei au luat o parte din corespondenţa găsită şi mai multe fotografii.

A doua zi pe la prânz s-a dus mama la sediul Ohranei, unde a stat de vorbă cu colonelul Düsterberg, şeful Ohranei, întrebându-l ce a însemnat percheziţia din noaptea trecută. Colonelul i-a răspuns amabil, dar ironic, că este mirat de ce familia nu doarme noaptea acasă şi a asigurat-o pe mama că familia stă sub scutul Ohranei şi poate să doarmă liniştită acasă”.

Fuga în România

Acelaşi profesor universitar, Erast Tarangul, şi-a amintit şi cum au reuşit el şi familia lui să fugă în România şi cum au aşteptat cu înfrigurare cu toţii intrarea României în război.

„După câteva zile, tatăl meu a fost dus într-o căruţă, ascuns în fân de un contrabandist, angajat de un prieten al familiei, în comuna Lisaura, situată la 3 km depărtare de oraşul Suceava, chiar pe malul râului Suceava. Noaptea a fost trecut de ţărani peste râu, care forma vechea frontieră naturală între regatul român şi monarhia austriacă. În gara Burdujeni, unde a fost primit cu multă căldură de către <fraţii din vechiul regat> şi adăpostit la familia Horişcu, funcţionar la gară şi care locuia în gară, tatăl meu a rugat pe un funcţionar de la vamă, cu numele Carp, care pe rând ne-a trecut frontiera prin lunca Sucevii în fiecare zi câte unul, pe mama, pe sora şi pe mine. Am stat în gara Burdujeni la familia Horişcu câteva săptămâni, pentru ca funcţionari de la gara, vama şi poliţia Burdujeni să ne aducă haine, lingerie şi bani, pe care ni le trimiteau bunicile din Suceava. De soarta noastră s-a interesat mult şeful gării Burdujeni, Strat, un bun şi inimos român, om de omenie, tatăl a şapte fii, care la mobilizarea generală au plecat cu toţii la război. Aşteptam cu nerăbdare intrarea României în război alături de puterile aliate. Aproape seară după seară veneau în gara Burdujeni ofiţeri ruşi, care chefuiau în restaurantul gării cu ofiţerii români şi cu funcţionarii gării, ai poliţiei şi ai vămii. Într-o dimineaţă a venit şeful gării – Strat - consternat la tatăl meu şi indignat cu lacrimi în ochi i-a istorisit că cu o seară înainte a stat de vorbă la un pahar cu vin cu generalul rus, comandantul oraşului Suceava. Strat i-a spus că românii aşteaptă cu nerăbdare intrarea în război a României pentru ca să primească Ardealul şi Bucovina. Generalul însă i-a răspuns hotărât, Ardealul da, dar Bucovina <niet>, ea rămâne ruşilor!”, a rememorat Erast Tarangul momentele trăite în Primul Război Mondial.

Rechiziţionarea alcoolului de trupele ruseşti

Lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja a amintit şi de scrierile păstrate în condica parohiei Bosanci, acolo unde preotul paroh din localitate, Teodor Balan, şi-a notat amintirile lăsate de soldaţii ruşi după ocupaţie.

„Era cunoscut că în armata rusă exista un ordin care interzicea consumul de alcool. Ordinul prevedea ca toate cantităţile de băuturi alcoolice care erau capturate să fie vărsate. În paginile dedicate ocupaţiei ruseşti în Bucovina, Teodor Balan ne spune că la invazia a treia, când disciplina slăbise, ruşii erau cu mult mai şireţi. Nu mai goleau alcoolul, ci-l rechiziţionau. Generalul rus Tolmacef a devenit celebru în privinţa asta. Autorul se referea la un generalul rus aflat în armata de ocupaţie din Bucovina, având sediul în Cernăuţi”, a arătat Radu Florian Bruja.

În ceea ce priveşte datele lăsate de preotul Teodor Balan, acestea sunt elocvente despre evenimentele de acum 100 de ani.

„După o săptămână de iritare, frica în popor ajunge la culme, când o patrulă duşmană de vreo 30 de oameni bântuieşte tot satul Bosanci, deoarece soldaţii rămaşi fără supravegherea ofiţerului patrulei îmblă morţi după alcohol şi aflând la un evreu, se îmbată şi devin rabiaţi izbind în uşile oamenilor, închişi în case. Nicăieri nu se zărea licărind vreo lumină prin case, ci era pretutindeni tăcere mormântală. Fiecare suflet de om era înspăimântat şi veghea în ascuns, fără să închidă ochii în noaptea aceea. Numai soldaţii duşmani umblau ca nişte nemernici la deal şi la vale, până când miezul nopţii i-a ostenit şi i-a toropit de oboseală, la un loc de odihnă. Noaptea pare un an de lungă şi zorile zilei aduc o viaţă mai sigură. Îndată îmblă poşta de la unul la altul că stăpânitorii nopţii au spart uşi, au ucis câini, au spăriet femei şi copii”, a povestit preotul Balan.

Luptele din munţi

În vara şi toamna anului 1916 s-au dat lupte grele în munţii Bucovinei în încercarea armatei ruse de a pătrunde spre Transilvania. Ultimele confruntări au avut loc în noiembrie, când ruşii au încercat un nou efort dar n-au reuşit să cucerească trecătorile de la Cârlibaba-Rotunda şi de la Iabloniţa pe Ceremuş. După şase decenii Erast Tarangul şi-a notat şi aceste amintiri.

„În vara anului 1916 armatele ruseşti au fost oprite din nou la pasul Mestecăniş. Oficialitatea austriacă se afla din nou la Vatra Dornei. Ca să cucerească pasul, ruşii au trimis în foc divizie după divizie, dar nici de data aceasta n-au reuşit să treacă pasul. O unitate mai mare de cazaci a trecut călare peste munţii Rarău şi Giumalău pe teritoriul regatului român şi au ajuns până pe muntele Bârnărel, situat la numai câţiva kilometri de Vatra Dornei şi care domină văile râurilor Dorna şi Bistriţa la confluenţa acestora. În oraşul Vatra Dornei s-a produs mare panică, iar guvernul Bucovinei s-a refugiat peste pasul Măgura la Bistriţa. O divizie bavareză i-a oprit pe cazaci sus pe vârful muntelui şi după o luptă grea i-a respins. După această victorie a diviziei bavareze, muntele Bârnărel a fost numit de nemţi Bayernberg (muntele bavarezilor) şi sus pe vârful muntelui s-a ridicat un monument în amintirea acestei lupte, ale cărui ruine se văd şi astăzi. Sic tranzit gloria mundi! Încă acum, după mai bine de 60 de ani, turistul care hoinăreşte pe munţii Mestecăniş sau Bârnărel şi împrejurimile lor dă de vechi tranşee acoperite cu iarbă şi mai găseşte câte un cartuş de armă austriacă, rusă sau germană”, sunt informaţiile lăsate moştenire de Erast Tarangul.

Disoluţia armatei imperiale, prefaţa Marii Uniri

Potrivit lectorului universitar doctor Radu Florian Bruja, istoria avea să readucă după câteva zeci de ani un nou conflict româno-rus (sovietic). Totuşi, într-o primă fază, Primul Război Mondial a prefaţat cel mai frumos moment din istoria României.

„Suferinţele bucovinenilor nu aveau să se încheie în 1916. Schimbările politice de la Petrograd (denumirea de moment a fostei capitale ruse) din februarie/martie 1917 au dat semnalul disoluţiei armatei imperiale ruse, numărul actelor de indisciplină din rândul trupelor ţariste crescând. Dar tocmai aceste schimbări aveau să anunţe momentul istoric al unirii Bucovinei cu România”, a concluzionat Radu Florian Bruja.