Cei doi indivizi din comuna Arbore săltaţi în cadrul unei acţiuni a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, pentru infracţiuni de trafic de minori, sub forma exploatării sexuale a unor minore, au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile de Tribunalul Suceava.
Magistraţii de la această instanţă au admis propunerile de arestare ale DIICOT, atât pentru Valentin Rîpă, zis „Palea”, în vârstă de 28 de ani, acuzat de trafic de minori, cât şi pentru Gheorghe Curjos, zis „Gimi”, în vârstă de 58 de ani, al doilea pus sub acuzare pentru infracţiunea de complicitate la trafic de minori. Primul este acuzat că a racolat efectiv fete, pe care apoi le-a pus să se prostitueze, în timp ce al doilea a intrat în afacerea primului, în sensul că şi-a pus la dispoziţie casa pentru partide de sex cu clienţi din zona Rădăuţi.
Victimele, fete fugite de acasă ori din centre de plasament
Din datele adunate de procurori rezultă că Valentin Rîpă a racolat mai multe fete, minore, cu vârste de 15-16 ani, şi, profitând de starea în care se aflau, fiind din familii dezorganizate sau din centre de plasament, le-a convins să se mute cu el la Arbore.
Anchetatorii au date certe despre două minore, una în vârstă de 15 ani şi una de 16 ani, care au fost deja audiate, însă au date şi despre alte cel puţin două-trei victime.
Una dintre victime, de exemplu, în vârstă de 15 ani, provine dintr-o familie destrămată, părinţii fiind despărţiţi, iar tatăl a alungat-o de acasă. Fata a ajuns într-un centru de minori şi pe acest fond a fost racolată, susţin procurorii DIICOT, de Valentin Rîpă. Acesta i-a promis iniţial că vor avea o relaţie împreună, însă, după ce fata a ajuns la Arbore, lucrurile s-au schimbat.
“Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei, aexploatat-o sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei cu diverşi clienţi găsiţi de acesta, o parte din sumele de bani achitate pentru serviciile sexuale fiind însuşite de Rîpă Valentin, zis <Palea>”, au arătat procurorii DIICOT.
Partidele de sex, au arătat anchetatorii, aveau loc în locuinţa lui Gheorghe Curjos, zis „Gimi”. Acesta este acuzat că pe parcursul anului 2015, dar şi în 2016, a ajutat la traficarea minorelor, în sensul că i-a pus la dispoziţie lui Rîpă locuinţa sa, în vederea adăpostirii uneia dintre fete şi derulării actelor sexuale.
Ancheta procurorilor DIICOT continuă, pentru a se stabili întreaga activitate infracţională, fiind posibilă extinderea cercetărilor şi faţă de alţi suspecţi. Cei doi inculpaţi aflaţi acum în arest au fost săltaţi de joi, când structurile de combatere a crimei organizate au pus în aplicare percheziţii la domiciliile acestora din Arbore.
Mandatele de arestare emise de Tribunalul Suceava pot fi contestate la instanţa superioară.
Până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată inculpaţii se bucură de prezumţia de nevinovăţie.