Subiectul repunerii în circulaţie a trenurilor de la Suceava la Putna, readus intens în actualitate de câteva luni de zile, este o prioritate şi pentrudirectorul general al CFR Călători, Iosif Szentes. Într-un interviu acordat pentru feroviarul.ro, în care a vorbit despre investiţii şi priorităţi, Iosif Szentes a declarat că se intenţionează reluarea circulaţiei spre Putna din toamna acestui ani. Directorul CFR Călători a arătat că în ultima perioadă s-a reînceput operarea pe zeci de linii preluate de la un operator privat, iar următoarea pe listă este Putna.
„Acum provocarea pentru noi ar fi să începem să operăm spre Putna. Chiar am făcut o solicitare la colegii de la Infrastructură ca, după ce vor fi stabilite condiţiile de circulaţie şi vor fi efectuate lucrări pentru ridicarea unor restricţii de viteză, să nu mai liciteze către operatorii privaţi pentru că CFR Călători doreşte să reia operarea pe acele rute”, a declarat Iosif Szentes. El a arătat că există numeroase solicitări, atât de la turişti, cât şi de la localnici. De asemenea, unul dintre susţinătorii cei mai consecvenţi pentru reluarea traficului feroviar este stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic.
"Au fost solicitări de la turişti şi de la mănăstiri, de la stareţ şi noi am trimis o delegaţie care a discutat astfel de aspecte şi aşteptăm şi călătorii. Mai sunt şi alte linii în zonă, dar deocamdată vrem să operăm pe Putna'', a subliniat oficialul companiei.
Stareţul a promis că biletul de tren va fi bilet de intrare la mănăstire
După cum am mai scris în Monitorul de Suceava, în luna martie a acestui an, la Mănăstirea Putna a avut loc o întâlnire la care au participat şefi de la CFR Călători, primari şi directori de şcoli din zonă şi stareţul Melchisedec Velnic.
La finalul întâlnirii, participanţii au semnat un memoriu, pe care l-au înaintat celor din conducerea CFR Călători, cerând ca trenul să treacă din nou prin localităţile lor.
Stareţul Mănăstirii Putna a venit şi cu propunerea de sprijin concret, anume ca biletul de tren să fie şi bilet de intrare la muzeul mănăstirii ori chiar să includă şi taxa foto.
„Oamenii, pelerinii, cer tren spre Putna, discutăm despre asta aproape în fiecare zi”, a spus stareţul Melchisedec Velnic.
De unde s-ar putea atrage majoritatea călătorilor
Majoritatea călătorilor ar urma însă să fie acoperită din elevii şi studenţii care fac naveta spre Rădăuţi, Suceava sau mai departe spre Iaşi şi de forţa de muncă de la agenţii economici din zona Vicov. Un studiu realizat de cei de la CFR a arătat că în localităţile tranzitate de acest tren (Rădăuţi, Horodnic, Gălăneşti, Vicovu de Jos, Bivolărie) au apărut în ultimii ani locuri de muncă în plus, în industria uşoară, cu forţă de muncă din mai multe localităţi, iar o parte din călători ar putea fi atraşi către tren.
Nu s-a lucrat încă deloc la linie
Lucrurile nu sunt însă atât de roz pe cât ar părea la prima vedere. Porţiunea de linie ferată de la Dorneşti şi până la Putna este în stare avansată de degradare şi este nevoie măcar de lucrări minime.
Radu Pipa, şeful CFR de la Infrastructură, a spus că în urma analizelor făcute rezultă că ar fi necesară suma de 1.400.000 de lei pentru lucrări minime la linie, de consolidare şi schimbare a traverselor, iar alţi 1.100.000 de lei, pentru lucrări la instalaţii. Ultimele ar putea fi reduse dacă se va renunţa la trecerile la nivel cu calea ferată cu semnal sonor din Rădăuţi, care să fie înlocuite cu trecerile semnalizate doar cu indicator de avertizare „Crucea Sf. Andrei”.
Deşi suntem deja în debut de iulie, nu s-a început încă efectiv nici o lucrare la linie.
Lupta cu transportul auto
Personalul de la CFR infrastructură aşteaptă un „Ok” de la Ministerul Transporturilor, privind alocarea sumelor necesare pentru lucrările urgente amintite mai sus.
În varianta cea mai optimistă, cu lucrări minime de reparaţii şi automotoare care să nu piardă timp cu schimbarea sensului de mers la Dorneşti, trenul de la Suceava la Putna ar urma să facă 2 ore şi 15 minute. Chiar dacă timpii de parcurs nu sunt foarte încurajatori, CFR ar putea compensa cu preţurile mai mici decât transportul auto, cu faptul că multe categorii de călători au reduceri şi, nu în ultimul rând, cu faptul că asigură un transport mult mai sigur. De asemenea, important este şi că nu există transport auto direct Suceava-Putna, iar cu schimbările în Rădăuţi şi varianta pe şosea nu este mult mai scurtă ca timp.