Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit decedat într-o anexă a locuinţei sale din Vicovu de Sus, cu gâtul secţionat de lama unui motofierăstrău. Şocanta descoperire a fost făcută miercuri dimineaţă, iar din primele cercetări efectuate de poliţişti nu s-au identificat suspiciuni privind circumstanţele morţii, toate indiciile ducând spre varianta unei sinucideri.
Bărbatul, C.B., locuia singur, fiind divorţat, şi revenise în ţară de puţină vreme, după ce a lucrat în străinătate. Apropiaţii au povestit că acesta era depresiv şi necomunicativ, după ce divorţase. Mai nou, acesta acuza şi probleme de sănătate şi fusese recent la un control medical.
Din groaznicul scenariu conturat de anchetatori rezultă că bărbatul s-a înjunghiat mai întâi cu un cuţit în zona inimii, după care a pornit motofierăstrăul şi şi-a provocat leziunea fatală de la gât.
Medicii legişti urmau să se pronunţe şi ei asupra circumstanţelor în care s-a produs decesul, iar poliţia continuă ancheta.