Direcţia Silvică Suceava a vândut recent la licitaţie 120 de tone de fructe de pădure şi 130 de tone de ciuperci. Miercuri, 29 iunie, Direcţia Silvică Suceava a organizat la sediul acesteia o licitaţie pentru valorificarea fructelor de pădure care provin din fondul forestier proprietate publică a statului. În urma licitaţiei, a fost adjudecată întreaga cantitate de fructe de pădure oferită în licitaţie, în cuantum de 120 de tone. Cantităţile şi speciile de fructe care au fost oferite şi adjudecate în licitaţie sunt 40 de tone de afine negre şi 80 de tone de zmeură.
Din ce ne-au spus reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, „comparativ cu anii anteriori (2014-2015), deşi cantităţile de fructe valorificate au fost aproximativ la acelaşi nivel, în anul 2016 preţurile de valorificare a fructelor de pădure obţinute în urma desfăşurării licitaţiei au fost mai mari. Astfel, preţurile de valorificare obţinute în acest an sunt mai mari în medie cu 15% faţă de cele din anii 2014-2015”.
15 operatori economici au contractat 130 de tone de ciuperci
Ca în fiecare an, Direcţia Silvică Suceava a organizat, pe 22 iunie, o licitaţie pentru cesionarea dreptului de recoltare a ciupercilor comestibile din flora spontană a fondului forestier de stat administrat de subunităţile Direcţiei Silvice. La licitaţia de pe 22 iunie, după cum ne-au spus reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, „au fost oferite 15 loturi aferente unei cantităţi totale de 130 de tone de ciuperci, dintre care, pe specii: 100 tone de hribi, 15 tone de gălbiori, 15 tone de ghebe”. La procedurile de cesionare a dreptului de recoltare a ciupercilor comestibile s-au înscris şi au participat 15 operatori economici, care au contractat întreaga cantitate de ciuperci oferită la licitaţie de Direcţia Silvică Suceava. Doar firmele care au încheiat contracte cu Direcţia Silvică Suceava au dreptul de a recolta/achiziţiona ciuperci din suprafaţa fondului forestier de stat.
„Tarifele de cesiune obţinute în urma desfăşurării procedurilor de cesionare a dreptului de recoltare a ciupercilor au fost mai mari decât cele din anii anteriori, ajungând în medie cu 3% mai mult faţă de anii anteriori. Prin aceste acţiuni de valorificare a produselor accesorii ale pădurii (fructe de pădure, ciuperci comestibile), Direcţia Silvică Suceava obţine astfel şi alte venituri, în afara veniturilor provenite din valorificarea masei lemnoase. Diversificarea surselor de venit în condiţiile gestionarii durabile şi exploatării raţionale a resurselor constituie o prioritate pentru Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi implicit pentru Direcţia Silvica Suceava”, a comunicat conducerea Direcţiei Silvice Suceava.
Recoltarea şi valorificarea produselor pădurii (altele decât masa lemnoasă) din fondul forestier proprietate publică a statului sunt făcute de subunităţile Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în condiţii de eficienţă economică, care să asigure veniturile necesare derulării acestei activităţi, cât şi profitul aferent. Produsele nelemnoase ale pădurii, denumite şi produse accesorii, sunt reprezentate în principal de fructele de pădure şi ciupercile comestibile.