Un incendiu de proporţii a distrus aproape în totalitate o gospodărie aparţinând unui bătrân de 82 de ani, din comuna Drăgoieşti, în timpul nopţii de luni spre marţi. Focul izbucnit a fost observat şi anunţat cu întârziere, în jurul orei 00.30, de vecinii care au sunat de urgenţă la 112. La fața locului au ajuns trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Bucovina Suceava şi două echipaje formate din lucrători din cadrul pompierilor civili ai primăriilor Drăgoiești şi Cornu Luncii.
Faptul că incendiul a fost anunţat destul de târziu a făcut ca focul să se propage cu repeziciune la construcţiile ridicate în mare parte din lemn. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă la două case de locuit şi anexele din jur, toate din aceeaşi gospodărie, existând pericolul de propagare la două proprietăţi din vecinătate. În urma incendiului au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, acoperişul celei de-a doua locuinţe pe 70 de metri pătraţi, depozitul de furaje pe 70 de metri pătraţi şi acoperişul unei construcţii corp comun, ce îngloba adăpostul de animale şi şura, pe aproximativ 145 de metri pătraţi.
Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică, circa 8 metri cubi de cherestea şi 6 metri cubi lemn de foc, o căruţă şi unelte agricole. În incendiu au pierit o vacă, doi porci şi 60 de păsări de curte. Incendiul a fost stins după aproape 7 ore de muncă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect din interiorul depozitului de furaje. Valoarea bunurilor distruse în urma incendiului a fost estimată de proprietar la aproximativ 100.000 de lei. Din fericire, în timpul incendiului nu au fost victime omeneşti, iar pompierii au salvat un atelier de tâmplărie, o bună parte din cea de a doua casă de locuit şi cele două gospodării învecinate.