Un autoturism Opel Corsa a fost incendiat intenţionat, pe o stradă din municipiul Rădăuţi, fapta fiind comisă la doar câteva zile după ce o altă maşină a fost incendiată, tot la Rădăuţi şi tot pe aceeaşi stradă. Poliţiştii cred că au de a face cu acelaşi autor, un piroman care ar putea să continue dacă nu va fi prins. Din informaţiile pe care le avem, poliţiştii au un suspect principal, un bărbat care mai este cercetat pentru o a treia incendiere de acelaşi gen.
Două incendieri trase la indigo
Ieri dimineaţă, în jurul orei 3.00, pompierii de la Detaşamentul Rădăuţi au fost sesizaţi de faptul că un autoturism arde violent, în faţa unei case, pe strada Dimitrie Dan din municipiul Rădăuţi.
La faţa locului s-a constatat că incendiul a pornit din interiorul autoturismului şi exista pericol de propagare la întreaga maşină, dar şi la casa aflată în imediata apropiere. Autoturismul Opel Corsa îi aparţine localnicului Ioan P., cel care locuieşte în casa lângă care era parcată maşina.
Pompierii nu au mai putut salva maşina, care a ars în proporţie de 80%.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Ca mod de operare, autorul a spart un geam şi a provocat în interior un incendiu cu un material inflamabil. Locuinţa proprietarului nu a fost afectată.
Acum câteva zile, în noaptea de 23 spre 24 iunie, un autoturism marca Mercedes Benz, parcat pe strada Dimitrie Dan din municipiul Rădăuţi, în faţa casei proprietarului, Todirel V., a luat foc violent, tot din interiorul maşinii. Pompierii au găsit un incendiu deja extins, maşina fiind distrusă în proporţie de aproximativ 80%.
După verificările făcute a doua zi dimineaţă, pe lumină, a rezultat că incendiul a fost provocat prin folosirea intenţionată a unei surse de aprindere, aruncate în interiorul maşinii.
Ancheta din acest caz a fost preluată de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Au fost vizionate imagini video şi se adună date faţă de un suspect, împotriva căruia anchetatorii au multe indicii că el este autorul.
Cazurile din ultimele zile nu sunt singulare
La Rădăuţi, răzbunările de acest gen, cu maşini incendiate, nu sunt o noutate. Cel mai de notorietate caz este cel al incendierii maşinii unui ofiţer de poliţie judiciară. În septembrie 2015, autoturismul BMW al unui comisar de laBiroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Rădăuţi, parcat peste drum de casa sa, a fost incendiat. Autorul a spart un geam şi a provocat în interior un incendiu cu un material inflamabil.
În octombrie 2014, tot la Rădăuţi, a fost incendiat şi un autoturism Dodge Nitro.
Mai recent, în luna ianuarie a acestui an, un autoturism de teren marca Grand Cherokee a fost la un pas de a se transforma într-un morman de fiare după ce a fost incendiat.