Sucevenii s-au distrat în zilele de sărbătoare la Festivalul Verii din parcarea Shopping City Suceava. Atmosfera a fost întreţinută de artişti foarte îndrăgiţi de publicul sucevean, dar şi de concerte susţinute de Ion Paladi - interpret de muzică populară din Chişinău cunoscut pentru spectacolele susţinute alături de maestrul Botgros şi orchestra sa -, Deepcentral şi Lidia Buble.
Spectatorii au luat parte la o varietate de momente muzicale oferite de cunoscuţii şi apreciaţii artişti de muzică populară: Călin Brăteanu, Celina Ghergheluş, Alexandru Dumbravă şi Viorica Galan, dar şi de Fanfara de la Sf. Ilie şi Grupul folcloric "Sălceanca". În ziua de Rusalii pe scena festivalului au urcat cu voie bună Ansamblul folcloric "Florile Bucovinei" al Casei de Cultură Rădăuţi, Gabriela Teişanu, Ansamblul folcloric "Codrii Neamţului", dar şi cunoscutul interpret de muzică populară din Chişinău Ion Paladi, care a încheiat seara cu un concert de excepţie.
DJ Verony Team a animat atmosfera cu un program muzical variat, în deschiderea concertului uneia dintre cele mai cunoscute trupe naţionale – Deepcentral, iar distracţia a fost la cote maxime, spectatorii dansând şi fredonând alături de artişti cunoscutele melodii "O stea", "Gura ta", "Sus până la cer", dar şi cel mai nou hit, "Ochi de copil".
Pe 24 iunie, sucevenii au avut parte de o zi specială de Sânziene, încărcată cu momente artistice deosebite susţinute de Ansamblul Arcanul USV - cu un spectacol folcloric amplu cu 10 solişti şi 4 suite de jocuri cu 22 de dansatori, Manuela Pohoaţă, Gheorghiţă Rotaru, care a fost şi amfitrionul evenimentului, Nicoleta Hafiuc şi binecunoscutul Taraf Laura Olteanu. Cel mai aşteptat moment al serii a fost superconcertul Lidia Buble. Recitalul susţinut de îndrăgita artistă a fost plin de energie şi a ţinut în priză publicul foarte numeros care a aclamat-o până la urcarea pe scenă şi cu atât mai mult pe parcursul concertului.
Spectatorii au cântat şi au dansat împreună cu artista toate piesele şi s-au dovedit a fi fani adevăraţi, mai ales când au reuşit să o impresioneze pe Lidia interpretând singuri, în cor, versurile melodiei "Noi simţim la fel". Lidia Buble a fost la înălţime şi a reuşit să fie pe placul tuturor, cântând de la muzică pop, dance, până la muzică populară. Admiratorii Lidiei au putut asculta live îndrăgitele melodii "Le-am spus şi fetelor", "Inima nu ştie", şi cea mai nouă melodie: "Mă cerţi".
În toată această perioadă, iubitorii de adrenalină au fost invitaţi să experimenteze senzaţii tari în parcul de distracţii amenajat în parcarea Shopping City Suceava, unde au putut încerca peste 8 tipuri de mecanisme moderne şi spectaculoase. De asemenea, pofticioşii au degustat mici, bere de casă, dulciuri şi alte produse delicioase.