Direcţia de Sănătate Publică Suceava le recomandă locuitorilor din Horodnic de Jos, Doroteia, Plutoniţa, Frasin şi celelalte zone care au fost calamitate să nu utilizeze apa din fântânile care au fost inundate. Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ne-a declarat, ieri, că fântânile vor fi dezinfectate după ce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” Suceava va încheia decolmatarea.
Totodată, având în vedere temperaturile foarte ridicate anunţate de meteorologi pentru următoarele zile, DSP face apel la populaţie să respecte câteva recomandări minime pentru a preveni incidentele în zilele caniculare.
În primul rând, inspectorii sanitari recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11.00 – 18.00 şi reglarea aparatelor de aer condiţionat, acolo unde există, astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele sunt contraindicate dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Medicii recomandă purtarea pălăriilor de soare, a hainelor lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. În zilele caniculare sunt indicate duşurile călduţe, fără a vă şterge de apă, şi consumul a 1,5 – 2 litri de lichide - consumul unui pahar de apă sau a unei doze de iaurt la fiecare 15 – 20 de minute.
În zilele caniculare medicii recomandă 3-4 duşuri zilnice
Medicii recomandă o igienă corporală riguroasă în zilele caniculare, cu 3-4 duşuri zilnice
Alcoolul, inclusiv berea şi vinul, trebuie eliminate din ”meniu” deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De evitat sunt şi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece sunt diuretice. Consumaţi, în schimb, fructe şi legume proaspete, în mod special pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, datorită conţinutului mare de apă al acestora.
Creşterea temperaturii în locuinţe poate fi limitată prin închiderea ferestrelor expuse la soare şi lăsarea jaluzelelor şi/sau draperiilor, prin deschiderea geamurilor seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă, dar şi prin închiderea aparatelor electro-casnice care nu sunt folosite.
Grija pentru evitarea problemelor cauzate de caniculă trebuie extinsă asupra copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită. O atenţie specială trebuie acordată sugarilor, care nu trebuie scoşi din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap. Copilul va fi îmbăiat cel puţin o dată pe zi, şi obligatoriu seara la culcare. În restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie.
Pentru copiii preşcolari specialiştii DSP recomandă duşuri zilnice cu apă la temperatura camerei.
De asemenea, persoanelor cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune li se indică să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente şi menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, cu efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi.