O femeie de 54 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost acroşată de un autoturism, în timp ce traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. Şoferul a văzut-o în ultimul moment, când a apărut brusc în faţa lui şi nu a mai putut să o evite. Accidentul a avut loc joi seara, în jurul orei 18.30, pe strada Aleea Primăverii din Rădăuţi. Un bărbat de 49 de ani se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot, când, ajuns în dreptul unor blocuri, a fost surprins de apariţia bruscă pe partea carosabilă a unei femei care a încercat să traverseze printre două autoturisme parcate pe partea dreaptă a drumului. Ea a fost acroşată cu partea din faţă a autoturismului, fiind izbită la pământ. Un echipaj al ambulanţei venit la faţa locului a constatat, în urma examinării medicale, că femeia nu are leziuni, ea refuzând să fie transportată la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru şofer, însă în cazul femeii aparatul a arătat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor întreprinse de poliţişti, femeia a fost sancţionată contravenţional.