Custodele ariilor protejate Fâneţele seculare Ponoare şi Fâneţele seculare Frumoasa, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, este implicată într-un proiect de punere în valoare a frumuseţilor naturale ale acestora, în paralel cu activităţi de protecţie.
Proiectul „Parteneri pentru ariile protejate - Fâneţele seculare Ponoare, Fâneţele seculare Frumoasa”, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România şi implementat de Fundaţia Speologică „Club Speo Bucovina” Suceava, are ca parteneri şi şcolile gimnaziale din Bosanci, Ipoteşti, Moara, precum şi Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii “Ștefan cel Mare” Suceava. Proiectul este în derulare din luna aprilie 2016 şi se va finaliza în septembrie 2016.
Elevi de la şcolile partenere participă la activităţi de tipul atelier în natură, care se desfăşoară în aceste rezervaţii. În cadrul acestor ateliere elevii participă la jocuri educative pentru a înţelege natura, învaţă să carteze o zonă şi observă/identifică elemente de vegetaţie şi faună din aceste rezervaţii.
Tot prin proiect s-a desfăşurat şi activitatea de plantare a unui gard viu, la limita de vecinătate a rezervaţiei Fâneţele seculare Ponoare cu drumul comunal Cumpăratura - Moara, pentru a împiedica accesul oilor în aria naturală protejată şi respectiv, o activitate de igienizare în Fâneţele Seculare Frumoasa. În continuarea proiectului se vor realiza şi monta panouri informative cu speciile de interes conservativ care cuprind şi mesaje privind comportamentul ecologic, prietenos cu mediul.
Scopul acţiunilor din proiect este de a promova ariile naturale protejate în comunităţile locale pentru a putea fi acceptate şi conservate.
Ariile naturale protejate Fâneţele Seculare Frumoasa şi Fâneţele seculare Ponoare fac parte din reţeaua ecologică europeană Natura 2000.