La Şcoala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc s-a desfăşurat în perioada 11-12 iunie prima activitate din cadrul Proiectului educaţional internaţional „Caravana prieteniei”, derulat în parteneriat cu Gimnaziul Nr. 6 din Cernăuţi, instituţie şcolară cu predare în limba română.
Acordul de parteneriat dintre cele două instituţii şcolare a fost semnat pe data de 17 mai 2016 de directorii instituţiilor şcolare, prof. Lăcrămioara Băcanu şi prof. Ion Ignat, în prezenţa delegaţiei din Cernăuţi, a cadrelor didactice şi elevilor din şcoala câmpulungeană şi a invitaţilor de seamă care au participat la eveniment.
În calitate de gazde, reprezentanţii şcolii din Câmpulung Moldovenesc s-au arătat încântaţi să primească vizita a 25 de elevi din Cernăuţi, însoţiţi de 23 de profesori şi părinţi, coordonaţi de înv. Eleonora Timofti.
„Prima zi a vizitei a constat în activităţi de cunoaştere şi relaţionare, în contextul realizării schimbului de experienţă interculturală între instituţiile de învăţământ din cele două ţări vecine, în vederea stimulării atitudinilor de respect, empatie şi admiraţie faţă de valorile, tradiţiile şi obiceiurile specifice zonelor. În urma dialogului avut cu colegii noştri din Cernăuţi şi cu părinţii elevilor s-au creat punţi de legătură trainice între cele două şcoli vorbitoare de limbă română, bazate pe încredere reciprocă şi dorinţa de a învăţa unii de la ceilalţi”, au transmis reprezentanţii şcolii din Câmpulung.
Pe parcursul celei de a doua zile s-au derulat activităţi educative şi recreative cu elevii din cele două şcoli partenere. Sub îndrumarea înv. Anca Sfarghiu, Camelia Uriciuc, Ancuţa Cenuşă, Anca Călinescu şi Mihaela Grămadă şi a prof. Cătălin Gânscă, atât elevii Şcolii Gimnaziale „George Voevidca”, cât şi elevii de la Gimnaziul Nr. 6 din Cernăuţi au participat la acţiuni comune.
Duminică, cadrele didactice şi părinţii participanţi la activitate, din ambele ţări, au fost în vizită la Muzeul „Arta Lemnului” din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Oaspeţii au fost deosebit de încântaţi de modul în care au fost păstrate şi conservate exponatele care vorbesc despre spiritul şi tradiţia câmpulungeană.
Alături de gazde s-au aflat şi invitaţi de seamă ai comunităţii locale: Vasile Vargan, preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Suceava – iniţiator al proiectului de colaborare, Cristian Mândrilă - Muzeul „Arta Lemnului”, Gavril Ianovici - revista „Dulcea Bucovină”, Virgil Macovei şi Cornel Berenţan - Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Impresiile de după vizită au fost extrem de pozitive. De asemenea, Consulatul General al României la Cernăuţi, reprezentat de Admind Neagoe, a apreciat acest proiect, transmiţând succes celor implicaţi.