Un bebeluş de numai patru luni a fost găsit fără suflare după ce a fost alăptat. Nenorocirea s-a petrecut în localitatea Poiana Stampei, miercuri după-amiază, când fetiţa în vârstă de 4 luni se afla acasă împreună cu mama sa. În jurul orei 14.00 a fost hrănită de aceasta cu lapte matern, după care a fost culcată într-un pătuţ dintr-o cameră alăturată. După o jumătate de oră, mama s-a dus să vadă ce face fiica sa şi a constatat îngrozită că fetiţa era vânătă la faţă şi nu respira. A chemat de urgenţă o ambulanţă, echipajul medical acordându-i fetiţei primul ajutor, după care a transportat micuţa la Spitalul Vatra Dornei. Din păcate toate încercările medicilor de a o salva au fost zadarnice, fiind declarat în final decesul. Cadavrul fetiţei nu are urme de violenţă, cauza posibilă a morţii fiind aspirarea de lapte în căile respiratorii. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul şi sunt aşteptate rezultatele necropsiei, care vor stabili cauza exactă a morţii. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi continuă cercetările.