Organizatorii Festivalului Bucovina Rock Castle au anunţat primele trupe care vor concerta la ediţia din acest an a evenimentului. Bucovina Rock Castle va avea loc în perioada 18 – 20 august 2016 la Cetatea de Scaun a Sucevei, fiind singurul festival de rock organizat în judeţ. Până în momentul de faţă, organizatorii au anunţat prezenţa în cadrul festivalului a trupei de black metal Dark Funeral din Suedia, aceasta urmând să concerteze în ziua de joi, 18 august 2016. Alte trupe a căror prezenţă a fost confirmată la ediţia de anul acesta a Bucovina Rock Castle sunt The Mono Jacks (indie/rock – România) şi I'm The Trip (surf rock/psyhedelic – România), care vor avea concerte în a doua zi a festivalului, pe 19 august, precum şi E.M.I.L. (pop-punk/alternativ – România) şi Blazzaj (funk – România), acestea urmând să concerteze pe 20 august 2016. La acest festival vor mai participa şi Alternosfera, Coma, Jinjer, Gray Matters şi Nava Mama. Până în momentul de faţă organizatorii nu au anunţat preţul de anul acesta al biletelor. Şi anul acesta, cei care vor dori să stea la cort vor beneficia de campare gratuită, într-o zonă special amenajată pe platoul Cetăţenii de Scaun.
Bucovina Rock Castle a ajuns la a şasea ediţie, printre trupele care au concertat în anii anteriori la Suceava în cadrul acestui festival numărându-se Vader, Nazareth, Dog Eat Dog, Zdob şi Zdub, Viţa de Vie, Bucovina, Dubioza Kolective, Travka, God sau Toy Machines.