Grădiniţele cu program prelungit ar putea rămâne deschise şi pe perioada vacanţei de vară în cazul în care reprezentanţii unităţii vor aduna în acest sens suficiente cereri din partea părinţilor.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava au menţionat că grădiniţele de stat pot organiza program de vară cu condiţia existenţei a cel puţin 25 de cereri din partea părinţilor.
„Până la data de 22 iunie, părinţii pot face solicitări grădiniţelor”, potrivit IŞJ Suceava.
În aproape toate judeţele ţării există grădiniţe de serviciu pe perioada lunilor de vară, acestea fiind deschise cu rândul, în iulie, respectiv august.
În Suceava, din cele peste 400 de unităţi de învăţământ preşcolar nici una nu a fost deschisă până acum şi pe perioada vacanţei de vară.
„Nu am primit cereri până acum şi de regulă nu se strâng mai mult de zece cereri. Recomandarea noastră este ca părinţii să apeleze la serviciile grădiniţelor particulare, în acest caz. Noi nu puteam funcţiona doar cu zece copii în lunile de vară, cheltuielile sunt mari, personalul e puţin şi epuizat”, a menţionat Anişoara Tîrnovan, directoarea Grădiniţei „Prichindel” din Burdujeni, una dintre cele mai mari unităţi preşcolare din ţară.
Părinţii care lucrează şi nu au timp să fie alături de copiii lor pe tot parcursul zilei şi nici nu-şi permit să apeleze la serviciile unei bonesunt nevoiţi să identifice ale soluţii pentru cei mici. De regulă, grădiniţele particulare sunt cea mai la îndemână opţiune.