Două căruţe încărcate cu lemn proaspăt tăiat din pădure au fost confiscate de jandarmi duminică noapte, pe raza satului Mitocaşi, comuna Mitocu Dragomirnei. În jurul orei 22.00, un echipaj al Jandarmeriei, împreună cu lucrători ai Ocoalelor Silvice Adâncata şi Pătrăuţi, a depistat, la marginea pădurii, doi bărbaţi care transportau, cu două atelaje hipo, o cantitate de material lemnos.
Cei doi bărbaţi au încercat să dea bice cailor, după care au abandonat căruţele şi au fugit, fiind prinşi după câteva minute de jandarmi. Cei doi au fost identificaţi în persoana unui bărbat în vârstă de 46 de ani şi a unui tânăr de 19 ani, primul cu domiciliul în Corni - Botoşani, al doilea cu domiciliul în comuna Pătrăuţi.
Din cercetări a rezultat că cei doi, folosindu-se de o drujbă şi un topor, au tăiat 5 arbori din specia foioase, pe care i-au încărcat în cele două atelaje hipo. După măsurători a rezultat că cei doi transportau 5,2 mc lemn, în valoare de aproximativ 1.100 de lei. Cantitatea de lemn a fost confiscată, iar atelajele hipo au fost predate în custodie Ocolului Silvic Pătrăuţi.
„În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiunile de tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.