1. Toate apele colinare şi de şes din judeţul Suceava, aflate în domeniul public, incluzând acumulările aflate pe aceste ape (Rogojeşti, Bucecea, Dragomirna), precum şi tronsonul de ape de munte Suceava - de la intrarea în România până la confluenţa cu pârâul Putna sunt autorizate la AJVPS Suceava în vederea organizării pescuitului recreativ-sportiv.
2. În conformitate cu Decizia nr. 100/05.05.2016 a ANPA, începând cu data de 05.05.2016 permisele de pescuit recreativ-sportiv prevăzute de OUG nr. 23/2008 în formatul stabilit prin ordinul MADR nr. 369/25.03.2016 se eliberează exclusiv prin asociaţiile de pescari sportivi posesoare de contracte de gestionare a resurselor acvatice vii şi autorizaţii de pescuit recreativ sportiv eliberate de ANPA.
3. Pentru membrii pescari ai AJVPS Suceava permisele de pescuit se vor elibera imediat ce vor fi livrate de la tipografia abilitată în acest sens. După ridicarea prohibiţiei şi până la tipărirea şi eliberarea permiselor, membrii pescari ai AJVPS Suceava cu carnetele vizate la zi sunt în drept să pescuiască numai în baza carnetului de membru pescar vizat pe anul 2016. Autorităţile competente în exercitarea controlului modului de practicare a pescuitului (IPJ Suceava, IJJ Suceava, CJPC Suceava) au fost notificate în acest sens.
4. Membrii pescari sportivi ai altor asociaţii, din ţară, după data când vor dobândi permisele de pescuit recreativ-sportiv eliberate de asociaţiile respective conform Deciziei nr. 100/2016 a ANPA pot pescui pe apele colinare şi de şes din judeţul Suceava aflate în gestiunea AJVPS Suceava în conformitate cu Regulamentul de pescuit, după achitarea taxei de acces corespunzătoare perioadei de pescuit solicitate: 20 lei/zi; 50 lei/lună, 150 lei/an.
5. Pentru pescuitul în apele de munte din judeţul Suceava (exclusiv zonele oprite) după dobândirea permisului de pescuit recreativ-sportiv pentru anul 2016, pescarii sportivi se pot adresa Direcţiei Silvice Suceava sau ocoalelor silvice din structura acesteia.
6. Pentru pescuitul în Delta Dunării pescarii sportivi se pot adresa ARBDD cu sediul în municipiul Tulcea.
Director dr. ing. Nicolae Goicea
(11 iun 2016, 12:53:43