Ziua Eroilor României a fost marcată, ieri, în municipiul Suceava printr-un ceremonial militar şi religios organizat la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul Pacea. Ca în fiecare an, ceremonialul a început cu intonarea Imnului Naţional, după care un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a celor care au murit pentru apărarea ţării. Au urmat depunerile de coroane de flori. Veterani de război, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi grupuri de elevi au depus coroane de flori, atât la impozantul monument al eroilor, cât şi la mormintele din jurul acestuia, o parte morminte ale unor eroi cunoscuţi, altele ale unor eroi necunoscuţi.
Cel mai aşteptat moment a fost cel al ceremonialului militar, defilarea trupelor prin faţa oficialităţilor locale şi a publicului. Trupele au fost acompaniate ca de fiecare dată de Fanfara Primăriei municipiului Suceava.
Ceremonialul militar a fost organizat de Centrul Militar Judeţean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, Colegiul Naţional Militar Liceal „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Primăria municipiului Suceava.
La eveniment au participat numeroase oficialităţi, de la primarul Ion Lungu, viceprimarii acestuia, prefectul Sucevei, Constantin Harasim, deputatul Ioan Balan, şeful Jandarmeriei, locotenent colonelul Marian Lungu, comisarul-şef Dorel Aicoboae, adjunct la comanda Poliţiei Judeţene, şi colonelul Dan Hoffman, prim-adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.