Membrii Clubului de Poezie Alecart au câştigat noi premii literare. Astfel, Alina Iuliana Verdeş a obţinut Premiul „Iustin Panţa” (Marele Premiu) pentru poezie la Concursul de creaţie literară pentru liceeni „Iustin Panţa”, de la Sibiu, organizat de revista Euphorion, în luna mai. Ajuns la cea de-a şasea ediţie, concursul de creaţie pentru liceeni îşi propune descoperirea şi promovarea elevilor de liceu care sunt pasionaţi de literatură şi de creaţia literară.
La Festivalul-concurs „Rezonanţe udeştene”, la secţiunea Poezie, Alina Iuliana Verdeş a primit premiul „Constantin Ştefuriuc”, acordat de cotidianul Crai Nou, şi premiul revistei Poezia din Iaşi, Diana Beldeanu a primit Premiul I, Premiul revistei Conta din Piatra Neamţ şi Premiul Editurii Junimea din Iaşi, iar Magdalena Dincu a primit Premiul al III-lea la secţiunea Reportaj literar.
Concursul a avut loc la finele lunii trecute, la Suceava şi Udeşti.
La Concursul de proză scurtă „I.L. Caragiale”, organizat la Ploieşti, Magdalena Dincu a cucerit Marele Premiu, iar Ozana Ciobanu a obţinut Menţiunea I.
De menţionat şi că patru alecartieni creatori de poezie sunt finalişti ai Festivalului naţional de arte pentru liceeni - LicArt, cel mai mare concurs din România pentru liceeni. Este vorba despre Raluca Ioana Rîmbu, Lavinia Loredana Nechifor, Alina Iuliana Verdeş şi Codruţa Irina Corocea. Cele patru finaliste vor participa la Tabăra de Creaţie LicArt, în cadrul căreia vor fi anunţaţi şi câştigătorii Marilor Premii. Clubul de Poezie Alecart este parte a proiectului cultural Alecart, realizat în parteneriat de elevi şi absolvenţi din trei licee de prestigiu: Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Octav Băncilă” Iaşi şi Colegiul Naţional Iaşi.
La Suceava, Clubul este coordonat de Gheorghe Cîrstian, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. La ediţia din 2015 a campaniei „Oamenii timpului”, proiect de promovare a valorilor din regiunea de Nord-Est a ţării, Cîrstiana obţinut trofeul la secţiunea „Literatură” pentru coordonarea proiectului cultural Alecart.