Biroul Electoral Judeţean Suceava a respins ieri o cerere formulată de PNL pentru suspendarea procesului electoral în judeţul Suceava. Organizaţia Judeţeană Suceava a PNL a solicitat ieri „suspendarea procesului electoral pentru a se verifica fiecare buletin de vot, filă cu filă, şi a se înlătura neregulile constatate” şi declararea ca fiind nule a eventualelor buletine de vot care au primele două file lipite. Contestaţia a fost depusă după ce liberalii au sesizat pe parcursul zilei de ieri că în mai multe secţii din judeţul Suceava au fost găsite buletine de vot cu foile lipite. Astfel, viceprimarul PNL al Sucevei, Lucian Harşovschi, a sesizat faptul că în mai multe secţii de votare din judeţul Suceava buletinele de vot au foile lipite şi sunt distribuite aşa alegătorilor. „Este grav că în municipiul Suceava, din cele 63 de secţii existente, această situaţie a fost semnalată în 33 de secţii. Mai adăugăm şi faptul că sunt inclusiv buletine de vot capsate câte două între ele", a mai spus Lucian Harşovschi.
Contestaţia depusă de PNL Suceava a fost respinsă cu majoritate de voturi, membrii BEJ Suceava considerând că este neîntemeiată.