Trei suceveni au suferit leziuni în urma unui accident rutier produs ieri dimineaţă, pe DN 17, între Vatra Dornei şi Iacobeni, din ancheta poliţiştilor rutieri rezultând că vinovat de producerea evenimentului rutier este un cetăţean bulgar, care a efectuat o depăşire neregulamentară.
Din anchetă rezultă că o tânără în vârstă de 30 de ani, din Iacobeni, Lenuţa L., care conducea un autoturism Opel pe direcţia Vatra Dornei - Iacobeni, s-a trezit în faţă cu un Mercedes care circula din sens opus, al cărui şofer a intrat în depăşirea neregulamentară a unui camion. Conducătoarea auto a tras brusc de volan, a evitat Mercedesul, însă nu şi-a mai putut stăpâni autoturismul, care a intrat în derapaj. Opelul a intrat pe contrasens, unde s-a lovit frontal de o autoutilitară condusă regulamentar de Ioan T., în vârstă de 30 de ani, din comuna Pojorâta.
În urma impactului, echipajele medicale deplasate la faţa locului au găsit trei răniţi, cei doi şoferi, femeia fiind încarcerată, şi un pasager din autoutilitară.
Leziunile cele mai serioase le-a suferit tânăra care a intrat cu maşina pe contrasens. Ea a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava cu mai multe traumatisme, contuzie toracică şi suspiciuni de fractură de femur stâng. Celălalt şofer a scăpat cu leziuni uşoare, care nu au necesitat internarea, în timp ce pasagerul era suspect de fractură de mandibulă.
Cu ajutorul unor imagini video, poliţiştii au reuşit să stabilească în scurt timp numărul autoturismului Mercedes, înmatriculat în Austria. Poliţiştii l-au identificat pe şofer, cetăţean bulgar rezident în România, care ajunsese pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, şi l-au întors din drum, la Poliţia municipiului Vatra Dornei.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală şi continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.