Opt beneficiari şi şapte însoţitori din cadrul Complexului de Recuperare Neuro-psiho-motorie ”Blijdorp - O nouă viaţă” şi Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate vor prezenta în Schwaben, Germania, măşti tradiţionale, tablouri, felicitări, semne de carte, pernuţe ţesute şi alte produse realizate în atelierele de lucru şi abilităţi practice, în cadrul unor expoziţii organizate în perioada 26 iunie-3 iulie a.c.. Acţiunea se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate zilei Regiunii Schwaben, la care vor participa toţi partenerii regiunii - Suceava, Cernăuţi şi Mayenne. Proiectele de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi ocupă un loc distinct în cadrul acestor manifestări, iar sprijinul Regiunii Schwaben pentru centre de plasament, spitale, şcoli şi organizaţii neguvernamentale din Suceava a fost semnificativ în toţi aceşti ani de parteneriat regional.
Costurile de deplasare a delegaţiei din Suceava în Augsburg, capitala regiunii Schwaben, cazarea, diurna şi asigurările medicale sunt suportate din bugetul Consiliului Judeţean, care a votat ieri în unanimitate pentru aceasta. Delegaţia completă cuprinde 18 persoane: cei opt beneficiari şi şapte însoţitori ai lor, doi conducători auto şi un translator.