Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 mai 2016 - Anul XXI, nr. 122 (6235)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Unde fugim de-acasă...

Perioada 26 mai – 1 iunie

Târg de Artă şi Antichităţi, la Shopping City

În perioada 28-29 mai, Shopping City Suceava te invită la Târgul de Artă şi Antichităţi. Colecţionari din întreaga ţară vor expune obiecte valoroase precum: piese de mobilier, tablouri, ceasuri, cărţi, numismatică, bijuterii, podoabe, obiecte vechi de artă şi decorative, porţelanuri şi sticlărie. Fie că sunteţi pasionaţi de artă, colecţionari sau doriţi să oferiţi un cadou special celor dragi, cu siguranţă veţi face alegerea potrivită dintre sutele de obiecte expuse în cadrul târgului. 

 

Festivalul Naţional de Literatură „Rezonanţe Udeştene”

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Librăria „Cărtureşti” Suceava, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Primăria Udeşti, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti şi Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti, organizează în perioada 27-28 mai, la Suceava şi Udeşti, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Rezonanţe Udeştene”.

Din program: vineri, 27 mai, Suceava - ora 10.00, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” - Deschiderea oficială, Întâlnire cu scriitorii invitaţi, Lansări de carte, Prezentarea revistelor literare; ora 17.00 - Teatrul Municipal „Matei Vişniec” - „Dada Land”, expoziţia artistului plastic Dragoş Pătraşcu, Recitalul poeţilor invitaţi;

sâmbătă, 28 mai, Udeşti - ora 10.00, Biserica „Sf. Dumitru”, Comemorarea personalităţilor udeştene; ora 11.00 - Pelerinaj la mormintele scriitorilor Constantin Ştefuriuc şi Mircea Motrici; ora 12.30, Casa Memorială „Eusebiu Camilar” - Lansări de carte, Spectacol al elevilor de la Şcoala „Haralambie Mihăescu”, Decernarea premiilor pentru poezie, proză scurtă şi reportaj literar, Recitalul laureaţilor; ora 16.00 - Vizitarea Casei Memoriale „Mircea Motrici”; ora 17.00 - Poezia pe Oadeci - Everestul udeştean, Recitalul poeţilor invitaţi.

 

Joi, 26 mai

Lansarea volumului ,,Sfânta Mănăstire Voroneţ. Un sfert de veac de la reînfiinţare

La Mănăstirea Voroneţ va avea loc, de la ora 17:30, lansarea volumului ,,Sfânta Mănăstire Voroneţ. Un sfert de veac de la reînfiinţare", Editura Doxologia, 2016. Evenimentul cultural se va desfăşura în ziua punerii pietrei de temelie, acum 528 de ani, a vestitei ctitorii a voievodului Ştefan cel Mare. La lansarea de carte va fi prezent şi ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Volumul, tipărit cu binecuvântarea ÎPS Teofan şi îngrijit de monahia dr. Gabriela Platon şi conf. Carmen Cornelia Balan, este un „document complex al celor 25 de ani de nouă viaţă monahală aici, sub înţeleapta stăreţie a stavroforei Irina Pântescu”.

Filmul "Bacalaureat", doua proiecţii la Cinema Modern şi una la USV

Radio As şi Primăria Suceava vă invită la o proiecţie-eveniment a filmului “Bacalaureat”, regizat de Cristian Mungiu. Regizorul vine la Suceava însoţit de actorii Lia Bugnar şi Vlad Ivanov. Filmul va avea două proiecţii la Centrul Cultural Bucovina - Cinema Modern, de la ora 16.00 şi de la ora 19.00. Sucevenii vor avea astfel posibilitatea de a intra în dialog cu regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu şi cu actorii implicaţi în această producţie. Filmul "Bacalaureat" a avut premiera pe 19 mai, la Cannes şi la Bucureşti, iar Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie în cadrul ceremoniei de duminică, 22 mai, ce a marcat încheierea festivalului de la Cannes. Datorită cererii mari din partea publicului, Radio As a suplimentat marele eveniment cu încă o proiecţie, de la ora 20.00, la Universitatea „Ştefan cel Mare”, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” (USV). Biletele pentru aceasta proiecţie pot fi achiziţionate de la Observatorul Astronomic.

Vineri, 27 mai

Artistul Dan Bittman va concerta la Suceava

Artistul Dan Bittman, acompaniat de Symphonic Pop Rock Orchestra, va concerta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, de la ora 20:00. Orchestraţia şi aranjamentul muzical sunt asigurate de Constantin Panaite. Prezentator va fi Liviu Sorinel. Sucevenii sunt invitaţi la un altfel de show, din care nu vor lipsi surprizele muzicale oferite de soprana (pop-operă) Mediana Vlad şi de baritonul (pop-operă) Iordache Basalic. Nu vor lipsi din spectacol piesele foarte cunoscute şi îndrăgite de public: „Ţi-am dat un inel”, „De câte ori să te iubesc”, „Cât de departe”, „Dacă noi ne iubim”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Primăvara începe cu tine”, „Şi băieţii plâng câteodată”, „Dragostea mea”, „Ochii tăi”, „Întoarce-te acasă” interpretate de îndrăgitul artist Dan Bittman. Biletele costă 80 de lei sau 60 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi se pot achiziţiona de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Duminică, 29 mai

Târg de adopţie de animăluţe, în parcarea Shopping City

Cea de-a doua ediție a Târgului de adopție de animăluțe, un eveniment organizat de Asociaţia „Casa lui Patrocle”, prin care sucevenii își pot găsi un prieten de nădejde, simpatic şi credincios, va avea loc între orele 13.00-16.00, în parcarea centrului comercial Shopping City Suceava.

Pe lângă cei interesaţi să adopte un frumos animăluţ de companie, pe bază de contract, care le asigură și o serie de beneficii, precum sterilizarea gratuită a acestuia, la momentul oportun, sunt invitaţi să fie prezenţi şi cei care deţin deja unul sau mai multe, să vină cu ele în parcarea SCS, unde sunt acceptate şi donaţiile de hrană uscată şi conserve pentru câinii fără stăpân.

Festivalul „Procopie Jitariu - Florin Piersic”, la Berchişeşti

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local Berchişeşti organizează, în curtea Şcolii Berchişeşti, cea de-a II-a ediţie a Festivalului „Procopie Jitariu - Florin Piersic”.

Festivalul, organizat cu prilejul Zilelor Comunei Berchişeşti - care marchează atestarea documentară a localităţii (1473) şi 11 ani de la reînfiinţarea comunei - debutează la ora 14.00, cu festivitatea deschiderii oficiale.

În program: Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, Grupul folcloric „Balada” Fălticeni, Ansamblul folcloric „Răzeşii” Baia, recital Angelica Flutur, Grupul folcloric „Străjerii” Dolheştii Mici, Ansamblul folcloric „Izvoraşul” Liteni, Formaţia de jocuri populare pe generaţii Berchişeşti, recital Grigore Gherman, Formaţia de jocuri bărbăteşti „Cerbul” Corlata, Ansamblul folcloric „Pădureţul” Cacica, Grupul folcloric „Obcina Stânişoarei” Mălini. Prezintă Gabriela Teişanu, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina.

Kids City, ateliere de creaţie pentru copii

Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creaţie şi distracţie, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici şi creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, între orele 10:00-15:00, sunt organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii pot să confecţioneze obiecte decorative cu accesoriile din gama Art Craft, ce se găseşte exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze şi să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Cele mai noi tehnici de creaţie pot fi deprinse de cei mici pe parcursul atelierelor organizate în incinta centrului comercial: metoda quilling, tehnica decoupage, tehnica şerveţelului, pictură pe sticlă/lemn/ceramică şi scrapbooking. Copiii vor putea lua acasă toate obiectele confecţionate chiar de ei.

Crosul Sucevei

Crosul Sucevei, ediţia a II-a, începe de la ora 16:00. Înscrierile se fac tot duminică, începând cu ora 13:00, la cortul oficial, amplasat pe esplanada Casei de Suceava.

Lansare de carte la Aquarius Center din Câmpulung Moldovenesc

La Aquarius Center din Câmpulung Moldovenesc va avea loc, de la ora 15:00, lansarea celui de-al patrulea volum de versuri, „Numărătorul de paşi”, semnat de Sebastian Remus Crăciun, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, care suferă de tetrapareză spastică. Evenimentul cultural este găzduit de Aquarius Center, pentru că aici este un loc în care Sebi, după cum îi spun apropiaţii, prin bunăvoinţa patronilor acestui local, Mirela şi Nicu Troaşe, face recuperare aproape zilnic. Invitaţi speciali la eveniment vor fi poetul Casian Balabasciuc, doctorul-scriitor Florin Haidamac şi scriitorul Marius Viorel Giradă (un tânăr din Dorohoi care deşi are un handicap sever tastează la calculator cu nasul). Alături de micul poet vor fi şi Bianca Brojban, din clasa a XI-a D, şi Georgiana Creţu, din clasa a XII-a A, de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, care vor susţine un moment muzical.

 

Miercuri, 1 iunie

Violonistul Alexandru Tomescu, la Catedrala Romano-Catolică din Suceava

Violonistul Alexandru Tomescu vine la Suceava pentru a susţine un concert extraordinar la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk”. Prezenţa reputatului violonist la Suceava şi concertul, care va avea loc la ora 20.00, se circumscriu Turneului Internaţional Stradivarius 2016 - Experience 2.0., care se desfăşoară în perioada 7 mai - 5 iunie a.c. în România, dar şi în Ungaria, Franţa şi Israel.

Turneul Internaţional Stradivarius 2016 - Experience 2.0este un concept muzical care îmbină muzica clasică interpretată de Alexandru Tomescu (cu vioara Stradivarius Elder-Voicu), cu pictura în nisip (sand-art) realizată de pictoriţa Ana Munteanu (Republica Moldova) şi proiecţii video, într-o serie de concerte susţinute în catedralele romano-catolice şi într-o serie de spaţii neconvenţionale din 15 oraşe din România.

Turneul este dedicat construirii Centrului Cultural Internaţional de Muzică şi Arte Frumoase „George Enescu” Mihăileni - Botoşani, locul în care se află Casa Memorială „George Enescu”, restaurată în anul 2015.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Perioada 26 mai – 1 iunie.
 Vizualizări articol: 3068 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi
Perioada 26 mai – 1 iunie4.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei