Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române au efectuat, ieri, 55 de percheziţii în Bucureşti şi 12 judeţe, printre care şi Suceava, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de euro prin înşelăciune şi desfăşurarea fără autorizaţie de operaţiuni pe piaţa de capital.
25 de persoane au fost conduse la audieri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, prezentându-se în calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi ai unor societăţi de servicii de investiţii financiare care administrează platforme de investiţii online, ar fi determinat mai multe victime să depună sau să transfere bani în conturile bancare ale celor în cauză, sub titlul de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital.
Clienţii ar fi fost ademeniţi cu iluzia unor câştiguri rapide, însă, în realitate, banii nu ar fi fost investiţi pe piaţa de capital, ci ar fi fost depuşi de victime direct în conturile unor persoane juridice nerezidente.
Mare parte din bani ar fi urmat trasee financiar-bancare către Bulgaria, Cipru şi Israel, iar o parte din bani ar fi fost redistribuiţi către persoanele implicate în activitatea infracţională.
Prejudiciul cauzat, până în prezent, prin activitatea infracţională este de aproximativ 2.000.000 de euro. Victimele unor astfel de fapte care nu au sesizat, până în prezent, organele de urmărire penală sunt rugate să se prezinte la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice sau la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.