Un afacerist sucevean care în trecut a ţepuit Shopping City a scăpat de închisoare, după ce ieri Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat definitiv în dosar. Constantin Jaucă, administrator al SC Ciso Consulting SRL, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, dar instanţa l-a obligat să achite către Shopping City prejudiciul creat, adică 172.089 de lei.
În 2008, în perioada aprilie-mai, Constantin Jaucă a indus în eroare SC Shopping City, prezentând ca adevărată executarea unor lucrări de amenajare interioară şi exterioară în scopul obţinerii pentru sine de foloase materiale injuste. În comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se arată că inculpatul a întocmit în fals trei facturi fiscale ce au fost achitate de reprezentanţii complexului comercial, deşi lucrările erau executate doar pe hârtie.
În cauză nu s-au dispus măsuri obligatorii întrucât în 2009, respectiv 2010, Constantin Jaucă a vândut bunurile care puteau fi puse sub sechestru asigurător de anchetatori, reprezentând un teren de 1.650 de metri pătraţi şi jumătate dintr-un imobil, ambele proprietăţi aflate pe raza municipiului Suceava.
Condamnat la închisoare într-un dosar similar, trimis instanţei în 2011
Acelaşi Constantin Jaucă a mai fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi în august 2011, alături de un alt inculpat, Alin Todiriţă Cojocariu, fiind acuzat atunci tot de evaziune fiscală şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi, arătau la vremea respectivă procurorii, erau în 2008 administratori şi asociaţi ai SC Ciso Group SRL Mihoveni, iar în acel an, în perioada februarie-octombrie, au executat lucrări de construcţii pentru SC Deichman şi SC Shopping City, pentru care au emis 23 de facturi fiscale pe care nu le-au evidenţiat în actele contabile ale societăţii, precum şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 273.551 de lei, plus majorări de întârziere de aproximativ 200.000 de lei şi a TVA în sumă de 148.499 de lei.
La scurt timp după comiterea ilegalităţilor, se mai arată în rechizitoriul anchetatorilor, cei doi inculpaţi au înstrăinat societatea către o altă persoană, pe care au păcălit-o că semnează un contract de muncă, determinând-o să declare fictiv sediul Ciso Group SRL, pentru sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare.
În acel dosar, judecătorii au dat o sentinţă definitivă: Constantin Jaucă şi Alin Todiriţă Cojocariu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare, cu suspendare condiţionată a pedepselor pe o perioadă de patru ani.
De asemenea, cei doi inculpaţi au fost obligaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Ciso Group SRL, să plătească la ANAF suma de 473.387 de lei.