Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, avertizează funcţionarii din instituţiile publice să se ţină departe de activitatea politică şi de campaniile electorale. Atenţionarea îi priveşte pe angajaţii implicaţi politic şi care nu s-au suspendat pe durata campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie a.c..
”Având în vedere unele sesizări privind activitatea politică şi folosirea imaginii proprii în scopuri electorale a funcţionarilor publici de conducere/ execuţie, precum şi a personalului contractual din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din judeţul Suceava”, prefectul informează că angajaţii la care a făcut referire ”au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor ce le revin să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice”.
Potrivit prefectului, până acum a primit sesizări la adresa a doi șefi de instituții, Daniel Drăgoi, șef la Sistemul de Gospodărire a Apelor, și Mirela Adomnicăi, director la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. ”Am transmis sesizările primite la Ministerul Mediului, respectiv la Ministerul Muncii și aștept răspunsul lor”, ne-a declarat prefectul.
El a mai precizat că funcționarilor le mai este interzis să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice; să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică; să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice; să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora; să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
În şcoli şi universităţi, acţiunile electorale sunt interzise pe durata cursurilor
Actele normative pe care se bazează avertismentul prefectului sunt Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.
Totodată, legislaţia interzice organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public prevede că pentru participare la campania electorală raportul de serviciu se suspendă, la iniţiativa funcţionarului public.
”Încălcarea dispoziţiilor Statutului funcţionarilor publici, a Codului Muncii, precum şi a Codurilor de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici şi a personalului contractual, în condiţiile legii”, a spus Harasim.
De asemenea, prefectul de Suceava a mai afirmat că a cerut Autorității Electorale Permanente un punct de vedere asupra legalității desfășurării manifestării ”Hora Bucovinei” de la Frasin, iar AEP a răspuns că evenimentul nu este interzis, ”dar trebuie să fie gestionat corespunzător, să nu apară mesaje politice”.