O delegaţie formată din 12 reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar din Cernăuţi a vizitat ieri Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, întâlnirea cu oficialii instituţiei sucevene finalizându-se cu semnarea unui acord de parteneriat între cele două instituţii omoloage din Suceava şi Cernăuţi.
Acordul presupune iniţierea şi demararea unor proiecte şi acţiuni educative, precum şi noi colaborări între unităţile de învăţământ din cele două oraşe.
Delegaţia din Cernăuţi a fost condusă de inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Orăşenesc din Cernăuţi, Sergiy Martynyuk, şi adjuncta Olena Kuzina, fiind alcătuită din patru reprezentanţi ai Inspectoratului şi opt directori de şcoli, dintre care una cu predare în limba română.
„Scopul acestei întâlniri este acela de a crea legături, de a ne împrieteni, de a colabora pe viitor. Avem deja experienţă cu Colegiul Naţional <Petru Rareş>, datorită domnului prof. Cazacu, însă suntem interesaţi ca fiecare şcoală din Cernăuţi să-şi găsească un partener în Suceava. Avem o deosebită plăcere şi o mare bucurie să vă primim în Cernăuţi”, a transmis Sergiy Martynyuk.
Acesta a prezentat reţeaua şcolară a oraşului Cernăuţi, menţionând că din cele 43 de unităţi şcolare, patru sunt cu predare în limba română. Populaţia şcolară numără 25.000 de elevi şi 10.000 de preşcolari, învăţământul obligatoriu fiind de 11 ani.
De cealaltă parte, şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a expus o serie de date legate de instituţia suceveană, evidenţiind amploarea reţelei şcolare din judeţ. De asemenea, Lazăr a amintit de proiectele iniţiate şi demarate de IŞJ Suceava şi de programele sociale care au numeroşi beneficiari în judeţ.
„Inspectoratul oraşului Cernăuţi şi-a exprimat dorinţa de a încheia acest parteneriat, iar IŞJ Suceava a transmis o invitaţie în acest sens. Şcolile din Suceava, de exemplu Colegiul Naţional <Petru Rareş> Suceava şi Şcoala Gimnazială <Miron Costin> Suceava – au legături apropiate cu şcolile româneşti din Cernăuţi, patru la număr”, a precizat prof. Marius Cazacu, de la Colegiul „Petru Rareş”.
Cât despre programul oaspeţilor, luni dimineaţă aceştia au efectuau o vizită la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, apoi la Consiliul Judeţean Suceava, unde au asistat la o prezentare a proiectelor transfrontaliere care pot fi accesate atât de şcolile româneşti, cât şi de şcolile din Ucraina. După-amiază, invitaţii au vizitat şcoala din Bălcăuţi, cu predare în limba ucraineană, unde au făcut şi o donaţie de carte.