Municipiul Fălticeni găzduieşte la finalul acestei săptămâni Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor, eveniment organizat de SC Viobeti Conimpex SRL Bucureşti. Festivalul a început de ieri şi se va termina duminică.
Organizarea evenimentului şi calitatea de partener a municipiului Fălticeni a fost aprobată de Consiliul Local Fălticeni. Finanţarea manifestărilor pe durata celor trei zile ale evenimentului revine exclusiv firmei partenere.
„Includerea municipiului Fălticeni în circuitul naţional al Festivalului Tradiţional al Meşteşugarilor a fost discutată cu firma bucureşteană încă din luna martie, la solicitarea acesteia. Propunerea avansată de această firmă, cu experienţă în organizarea unor evenimente de amploare în România, a fost de la început una avantajoasă pentru administraţia locală, în sensul că singura obligaţie care ne revine este aceea de a asigura utilităţile şi salubrizarea pe durata desfăşurării manifestărilor. De la bugetul local nu cheltuim nici un leu pentru plata artiştilor invitaţi la Fălticeni, această obligaţie fiind asumată de firma parteneră. Data rezervată evenimentului de la Fălticeni a fost propusă de organizator, având în vedere programarea şi în alte localităţi din România”, a declarat primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, care a mai adăugat că „ne bucură faptul că în ultimii ani Fălticeniul a fost şi continuă să fie în atenţia organizatorilor de spectacole din România, iar fălticenenii pot să vadă la ei acasă artişti pe care, în alte situaţii, nu ne permitem să-i ofertăm cheltuind bani publici”.
Pe parcursul festivalului, în Piaţa Nada Florilor din Fălticeni vor concerta artişti importanţi cum ar fi Margareta Clipa, Laura Lavric, Ion Paladi, Laura Haidău, Lorenna, Alexandru Recolciuc, trupele Sarmalele Reci, ABB Band, Jull.