Unul dintre cei trei candidaţi pentru funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cristian Irimie, s-a declarat profund indignat de modul în care se face recrutarea celor care trebuie să conducă sistemul de sănătate publică. ”Nu consider normal sistemul acesta de recrutare. În condiţiile în care sunt atâtea probleme în sistemul de sănătate, noi facem funcţionari care intră pe o uşă la DSP fără să ştie ce este o infecţie nosocomială. Ajung să concurez pentru un post cu o doamnă, de altfel absolut respectabilă, care nu ştie ce este un dezinfectant sau cum se poate muri şi ce să faci ca să nu se mai moară din cauza infecţiilor intraspitaliceşti pentru că nu are de unde să ştie”, a declarat dr. Irimie.
La concursul a cărui probă scrisă s-a desfăşurat ieri, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, s-au înscris doctorul Cristian Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, fost director al DSP şi al Spitalului de Urgenţă Suceava şi actual şef al secţiei Obstetrică-Ginecologie în acelaşi spital, actualul director interimar, inginer Andrei Ianovici, în vârstă de 27 de ani, şi o tânără contabilă din Gura Humorului, Simona Manea, care se pare că administrează împreună cu soţul său un studio de fotografii de eveniment.
Condiţiile de participare la concursul pentru conducerea DSP au fost: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.
”O individă ţipa la noi, de parcă eram la grădiniţă, să nu scriem cu literă mare”
Prin urmare, orice absolvent de facultate, indiferent de specializare, poate candida, în condiţiile în care scandalurile care zguduie sistemul medical nu se mai termină.
Ieri, după susţinerea probei scrise, dr. Irimie a spus că nici măcar nu-l mai interesează rezultatul obţinut şi se întoarce acasă. ”Ne ducem în cap; se pare că aşa se doreşte. La vârsta şi experienţa mea, nu mai am ce să discut, nu doresc să particip la aşa ceva. Îmi este o scârbă nemăsurată de ce se face în sistemul de sănătate. N-o să suferim noi de ceea ce se întâmplă azi, ci copiii noştri”, a spus Cristian Irimie.
În ceea ce priveşte desfăşurarea concursului, el ne-a mai declarat că i s-a părut jignitor. ”O individă ţipa la noi, de parcă eram la grădiniţă, să nu scriem cu literă mare, ci cu literă mică şi să nu punem liniuţă la enumerări. Era ireal, pur şi simplu nu-mi venea să cred că se întâmplă!”, a mai afirmat medicul sucevean.
Este pentru a doua oară în ultimele cinci luni când postul de director executiv al DSP Suceava este scos la concurs. La examenul programat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în data de 19 ianuarie a.c. nu s-a înscris nimeni.
(13 mai 2016, 18:50:02