O bună parte din locurile de joacă din municipiul Suceava intră de luna aceasta în reparaţii, iar în cazul unora, se va trece la transformarea lor aproape în totalitate.
„În acest an dispunem de un buget de un milion de lei pentru modernizarea locurilor de joacă. Sunt în curs de modernizare două locuri de joacă – unul în cartierul Obcini, iar celălalt în Burdujeni, lângă biserica Sf. Andrei. În plus, în baza contractului de salubrizare stradală, este în curs de finalizare locul de joacă pe care îl amenajează firma Diasil în Zamca, pe strada Grigore Ureche, în curtea Colegiului Naţional <Mihai Eminescu>”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pentru că experimentul făcut anul trecut cu locul de joacă din Parcul Areni a fost unul reuşit, covorul elastic cu care a fost placată întreaga suprafaţă alocată copiilor dovedindu-se a fi rezistentă peste iarnă şi apreciată de copii şi părinţi, modelul va fi aplicat şi la noile locuri de joacă care vor fi modernizate.
„Sunt multe locuri de joacă care ar necesita modernizare, dar am decis să le facem pe cele pe care le modernizăm cu covor elastic, chiar de vom face mai puţine, din cauza costurilor mai ridicate. Lumea preferă să meargă ceva mai mult, pentru a ajunge la un loc de joacă modern, bine pus la punct. Ideal ar fi să le facem pe toate astfel, ceea ce se va şi întâmpla, în timp”, a adăugat edilul sucevean.
Covorul elastic cu care se acoperă suprafaţa de joc, la fel ca în cazul zonelor cu aparate de fitness montate în oraş, este făcut dintr-un amestec de răşini.