Direcţia de Sănătate Publică Suceava continuă participarea la ancheta penală în cazul dezinfectanţilor utilizaţi în spitale, dar nu va face publice rezultatele. La solicitarea Prefecturii Suceava, referitoare la situaţia actuală a spitalelor din judeţ, DSP a răspuns că din data de 28 aprilie 2016, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, DSP Suceava participă prin acţiuni specifice - recoltare teste de eficienţă, recoltare produse biocide, controale tematice - la derularea anchetei penale în cazul produselor biocide.
”Ancheta este coordonată de Parchetul General, iar domnul ministru al Sănătăţii a solicitat în cadrul videoconferinţelor desfășurate în săptămâna precedentă ca informaţiile obţinute să nu fie făcute publice pe durata derulării anchetei penale, singurul comunicator autorizat fiind Ministerul Sănătăţii. Vă asigurăm de implicarea cu maximă responsabilitate a instituţiei noastre în derularea tuturor acţiunilor de control dispuse de responsabilii din minister și despre faptul că în unităţile sanitare cu paturi din judeţul Suceava în care s-au înregistrat neconformităţi au fost luate toate măsurile administrative pentru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor", a informat DSP.
Ieri, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș Cadariu, a demisionat, prim-ministrul Dacian Cioloș a preluat conducerea interimară a Ministerului Sănătăţii ”pentru a coordona direct și a asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate”, dar interdicţia de comunicare n-a mai anulat-o nimeni, deși Parchetul General a informat că nu a avut o astfel de solicitare către Ministerul Sănătăţii.