Lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina au reușit să captureze un transport important de țigări de contrabandă după o acțiune întreprinsă, joi dimineață, în zona de responsabilitate. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, în jurul orei 03.45, un echipaj de la SPF Brodina a observat, în apropierea frontierei de stat, un grup de persoane care încărcau într-un autoturism de teren mai multe colete voluminoase. Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a suspecților şi deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical. Imediat suspecții au abandonat coletele şi autoturismul şi, profitând de terenul împădurit, au fugit spre teritoriul statului vecin. În apropiere, precum şi în autoturismul de teren abandonat, lucrătorii de la graniță au descoperit mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, iar în urma inventarierii acestora au fost înregistrate 6.490 de pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 71.390 de lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun înmatriculat în Marea Britanie, evaluat la 10.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Brodina.