Un bărbat din comuna Slatina a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de ultraj în forma tentativei la omor şi ultraj în varianta distrugerii, după ce ar fi atacat şi lovit cu un topor un pădurar care efectua un control în fondul forestier, care l-a prins la furat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cei care au efectuat ancheta, au subliniat gravitatea agresiunii, din anchetă rezultând că inculpatul a avut intenţia de a-l lovi pe pădurar direct cu toporul în cap. Din fericire, acesta din urmă a parat lovitura cu braţul, concluzia anchetatorilor fiind că autorul a avut intenţia de a-i suprima viaţa angajatului Direcţiei Silvice Suceava.
Un furt depistat în flagrant
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată, pe 12 noiembrie 2015, un pădurar de la Ocolul Silvic Mălini, G.G., care are în gestiune Cantonul Silvic situat pe teritoriul comunei Slatina, s-a deplasat cu maşina proprietate personală, o autoutilitară VW Transporter, spre cantonul silvic, pentru a efectua un control. În pădure, acesta a surprins două persoane care încărcaseră în căruţele lor mai muţi arbori tăiaţi cu puţin timp înainte. Unul dintre bărbaţi, inculpatul Gheorghe Antochi, l-a rugat pe pădurar să nu constate furtul, pentru că are nevoie de lemne pentru a-şi încălzi locuinţa, însă pădurarul a refuzat.
Momentele de coşmar pentru pădurarul atacat
În scurt timp, rezultă din anchetă, spiritele au degenerat.
„Inculpatul a ridicat toporul deasupra capului său, a încercat să-i aplice victimei o lovitură de sus în jos, vizând capul victimei, dar persoana vătămată a ridicat braţul drept deasupra capului, recepţionând astfel lovitura în mână”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ulterior, agresorul şi celălalt bărbat surprins la furat (al doilea nu a participat la agresiune şi este martor în dosar) au fugit de la faţa locului. Pădurarul a fugit şi el înspre maşină, pentru a pleca din zonă şi a solicita ajutor medical.
Procurorii au arătat în rechizitoriul de trimitere în judecată că inculpatul, în timp ce se îndrepta spre domiciliu cu căruţa cu care venise la furat, a trecut pe lângă maşina în care era pădurarul şi a aruncat toporul în bena autoutilitarei, ceea ce i-a adus al doilea cap de acuzare, ultrajul sub forma distrugerii faţă de funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Leziunile suferite de pădurar au necesitat pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Procurori au subliniat că modul de comitere a agresiunii, cu un corp contondent dur - topor, spre o zonă vitală – cap, arată intenţia criminală a agresorului. Aceasta a rămas la nivel de tentativă doar pentru că pădurarul a avut prezenţa de spirit necesară pentru a se apăra la timp cu braţul.
Până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată, inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie cu privire la toate acuzaţiile.