Lucrările de reparare şi întreţinere a echipamentelor de iluminat public din municipiul Suceava vor fi executate timp de un an de zile de asocierea de firme Loial Impex cu Elco, care s-au ocupat şi până acum de această activitate.
La licitaţia organizată în acest scop de municipalitatea suceveană a fost depusă o singură ofertă, a celor două firme asociate, după cum a precizat primarul Ion Lungu.
„Oferta lor a fost eligibilă şi a fost declarată câştigătoare pentru suma de 648.336 de lei, fără TVA. Dorim să implementăm şi proiectul de iluminat pe fonduri elveţiene, să modernizăm iluminatul public, după care să facem o licitaţie de concesionare a acestui serviciu, pentru că an de an suntem nevoiţi să organizăm aceste licitaţii care decurg foarte greu, se pierde uneori şi câte o jumătate de an până la finalizarea lor, iar noi rămânem anumite perioade descoperiţi în privinţa întreţinerii iluminatului public”, a adăugat edilul sucevean.
Proiectul de modernizare a iluminatului public din Suceava, prin înlocuirea tuturor lămpilor de iluminat clasice, cu altele moderne, de tip LED, mai economice şi mai puternice, include şi un sistem de telegestiune – comandarea de la distanţă a echipamentelor. Contractul de finanţare cu partea elveţiană a fost semnat anul acesta, urmând ca prin licitaţie să fie desemnată firma care să execute lucrările.