Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 4 mai 2016 - Anul XXI, nr. 103 (6216)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Investiţii

Primăria Câmpulung Moldovenesc a pregătit nu mai puţin de 15 proiecte care vor fi implementate în perioada următoare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primăria din Câmpulung Moldovenesc a pregătit un portofoliu cu nu mai puţin de 15 proiecte care vor fi implementate în perioada următoare, atât cu fonduri guvernamentale, cât şi cu fonduri europene. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a anunţat ieri că municipalitatea a finalizat proiectele şi studiile de fezabilitate pentru mai multe investiţii extrem de importante pentru oraş, de la modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare şi până la reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere sau investiţii în unităţile medicale, şcolare şi de cultură.

„Având în vedere că bugetul municipiului Câmpulung Moldovenesc este mult prea mic faţă de investiţiile necesare pentru dezvoltarea municipiului, Consiliul Local împreună cu conducerea executivă a primăriei a elaborat deja studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru atragerea de fonduri europene sesiunea 2014-2020”, a precizat primarul PNL al municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură.

El a declarat că cel mai mare proiect care urmează a fi promovat spre finanţare este cel pentru „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată” din Câmpulung Moldovenesc. Mihăiţă Negură a arătat că proiectul are o valoare de 26,752 de milioane de euro şi va fi finanţat din fonduri europene. Negură a explicat că în proiect sunt incluse lucrări de extindere a reţelelor de apă pe 124 străzi, în lungime de 47,6 kilometri, şi a reţelelor de canalizare pe 178 de străzi, cu o lungime de 68,6 kilometri. Primarul din Câmpulung a mai spus că la acestea se adaugă şi lucrări de reabilitare a frontului de captare Sadova-Aeroport, a conductelor de aducţiune, a rezervoarelor Runc şi Măgura, extinderea staţiei de epurare Câmpulung Est prin construirea treptei terţiare, precum şi execuţia a 22 de staţii de pompare pentru apă şi canalizare.

Mihăiţă Negură a mai precizat că primăria a finalizat şi studiul de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare infrastructură rutieră, inclusiv trotuare, spaţii verzi, piste pentru biciclişti, colectare ape pluviale zona Izvorul Alb-Dacia Service”, acesta urmând să fie depus luna aceasta, valoarea lui fiind de 22.366.877 de lei. Un alt studiu de fezabilitate finalizat este cel pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare infrastructură rutieră, inclusiv trotuare, spaţii verzi, piste pentru biciclişti, colectare ape pluviale zona BTT-Sâhla”. Valoarea proiectului este de 21.807.221 lei şi va fi depus în luna mai 2016.

Mihăiţă Negură a precizat că un proiect care a fost deja aprobat şi care va fi realizat în acest an prin Compania Naţională de Investiţii are o valoare de circa 4,15 milioane de lei şi vizează „reabilitarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii culturale din municipiul Câmpulung Moldovenesc”, respectiv a unui aşezământ cultural şi a bibliotecii.

„Un proiect important care va fi depus în această lună şi pentru care am elaborat deja studiul de fezabilitate este cel pentru reabilitarea Muzeului Arta Lemnului, valoarea investiţiei fiind de 12.616.588 lei”, a declarat Mihăiţă Negură. El a adăugat că un proiect cu valoare mare, de circa 25,35 milioane de lei, este cel pentru construirea unui Complex Sportiv în zona stadionului din Câmpulung Moldovenesc. Şi în acest caz, primăria a finalizat studiul de fezabilitate, proiectul urmând să fie depus în această lună.

 

Cinci proiecte pentru modernizarea şi reabilitarea unităţilor de învăţământ

Mihăiţă Negură a mai declarat că printre proiectele pentru care au fost realizate studii de fezabilitate se numără şi „Înfiinţare centru de zi pentru copii cu dizabilităţi prin reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a Clădirii existente”, cu o valoare totală de aproape 3,9 milioane de lei. Negură a subliniat că două proiecte importante vor fi promovate pentru modernizarea Spitalului Municipal din Câmpulung Moldovenesc.

„Unul dintre proiecte vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului şi are o valoare de 12,5 milioane de lei, în timp ce al doilea proiect va fi depus pentru realizarea de reparaţii capitale, dotare cu aparatură medicală şi modernizarea acestei unităţi spitaliceşti, cu o valoare totală de 2.845.000 lei”, a declarat primarul din Câmpulung Moldovenesc.

Mihăiţă Negură a mai spus că primăria va depune şi cinci proiecte pentru obţinere de fonduri destinate unităţilor şcolare din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Astfel, au fost deja realizate studiile de fezabilitate pentru „reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii Gimnaziale Nr. 2 George Voevidca” - 7.465.971 de lei, „reabilitarea şi modernizarea sediului clădirii principale şi a sălii de sport de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Bogdan Vodă” - 7.889.000 de lei, „reabilitarea şi modernizarea sălii de sport şi a clădirii internatului de la Colegiul Silvic Bucovina” - 7.602.900 de lei, „reabilitarea şi modernizarea clădirii principale a Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Teodor Ştefaneli” - 6.810.425 de lei, precum şi pentru „reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic Nr. 1”, cu o valoare de 5.192.559 de lei.

Nu în ultimul rând, Mihăiţă Negură a arătat că în vederea atragerii de fonduri europene, primăria a elaborat deja documentaţia, studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru anveloparea blocurilor de locuinţe din Câmpulung Moldovenesc.

Primarul din Câmpulung Moldovenesc a ţinut să mai precizeze faptul că în perioada următoare va face toate demersurile necesare pentru trecerea în proprietatea primăriei a celor două cinematografe şi a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Câmpulung Moldovenesc a pregătit nu mai puţin de 15 proiecte care vor fi implementate în perioada următoare.
 Vizualizări articol: 4952 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primăria Câmpulung Moldovenesc a pregătit nu mai puţin de 15 proiecte care vor fi implementate în perioada următoare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei