Calorifereledin locuinţele sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat nu mai furnizează căldură începând de ieri dimineaţă. Practic, în a treia zi de Paşte, pe 3 mai,noul operator de termoficare, Thermonet, a încheiat primul sezon de asigurare a căldurii în municipiul Suceava, preluat „din mers” de la Termica, în data de 15 octombrie 2015, când deja se furniza căldură de câteva zile, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Chiar dacă, oficial, sezonul rece din România durează cinci luni, pentru suceveni asigurarea căldurii în locuinţe a durat aproape şapte luni, de la început de octombrie la început de mai.
„Am solicitat de luni seara firmei Bioenergystoparea furnizăriide energie termică. Din inerţia sistemului, căldura a mai ajuns în caloriferele sucevenilor până marţi dimineaţa. De acum furnizăm doar apă caldă”, a declarat directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlăţan.
Primul sezon de asigurare a căldurii de către noul operator de termoficare, care a preluat prin licitaţie gestiunea sistemului centralizat, s-a dovedit a fi unul destul de „blând”, fără temperaturi extreme şi fără probleme grave, singura excepţie fiind avaria de pe magistrala de termoficare care alimentează oraşul, din primele zile.
Pe 20 octombrie, la numai cinci zile de la începerea activităţii noului operator de termoficare, pe Calea Unirii, la câţiva zeci de metri de intersecţia cu strada care duce spre Piaţa Mare, a fost descoperită o avarie la magistrala II de termoficare, care asigură energia termică în cartierele Obcini, George Enescu, Zamca, Areni şi Centru. Problema a fost remediată în mai puţin de 24 de ore.
„După un asemenea început <promiţător>, am avut emoţii cu privire la ce putea să urmeze. Nu a fost uşor, pentru că pe durata întregului sezon rece am avut de remediat peste 300 de avarii, de diferite dimensiuni – unele afectau doar câteva apartamente dintr-o scară de bloc, altele câteva blocuri. Dar nici una nu a fost de amploare mai mare şi remedierea s-a făcut extrem de operativ, pentru un disconfort minim al beneficiarului final. De acum tragem linie, vedem ce a fost bine, ce a fost rău, unde mai putem interveni să schimbăm ceva, să facem o strategie pe termen lung. Unii ar spune că odată cu oprirea furnizării căldurii, greul a trecut. Din contra, de abia începe”, a spus directorul Thermonet, care vrea ca în vară, în colaborare cu Primăria Suceava, să fie demarate o serie de lucrări de îmbunătăţire a sistemului de termoficare.