Micul scriitor din Vatra Moldoviţei, Octavian-George Gherasim, în vârstă de 12 ani, şi-a lansat recent o nouă carte, intitulată „Cartea cu doruri”, carte tradusă în trei limbi de circulaţie internaţională (spaniolă, franceză şi engleză), pe care scriitorul a şi tehnoredactat-o. Într-o lume care nu vrea să mai vadă frumosul şi firescul cu care a fost înzestrată, Octavian, revenit în ţară după opt ani de pribegie în Spania, descoperă puterea cuvântului şi scrie. Scriitorul din Vatra Moldoviţei relatează cu emoţie şi cu o sensibilitate debordantă care ţinteşte negreşit sufletele cititorilor, indiferent de vârstă. Viaţa sa, copilăria unui copil înstrăinat de ţara natală, de tradiţiile frumoase şi inedite ale României, trezeşte inspiraţia cu un freamăt de dor. Asta reprezintă „Cartea cu doruri”.
“Cartea mea reprezintă o parte din mine”
Elevul Octavian-George Gherasim şi-a lansat noua carte pe 18 aprilie, la Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, în săptămâna „Şcoala altfel”, eveniment la care au participat aproximativ 300 de elevi. „Cartea mea reprezintă o parte din mine. Prima a fost muncă, iar aceasta este viaţa mea, asta am trăit-o. Este o mare diferenţă. M-am gândit că, aşa cum Ion Creangă a avut copilăria sa cu cireşii, cu scăldatul, la fel şi eu am avut o copilărie cu năzbâtiile mele şi cu profesorul ajutător. M-am gândit că v-ar încânta să aflaţi viaţa unui copil care a trăit de la doi ani în Spania. În această carte eu mi-am pus tot sufletul şi sper să vă lase un sentiment plăcut după ce o veţi citi, pentru că dumneavoastră, cititorii, sunteţi cei mai importanţi pentru un scriitor”, a declarat Octavian. „Dumnezeu din cer ne vede / El mereu ne stă de veghe, / Dumnezeu este oriunde, / Fie la câmp, fie la munte. / Eu mă voi ruga mereu, / Ţara mea e Dumnezeu.”, sunt versuri scrise de Octavian-George Gherasim.
Prof. pentru înv. primar Ilaria Puşcă, coordonatoarea Ansamblului „Gura Izvorului” şi metodist, a spus la momentul lansării: „Acum am terminat de lecturat cartea. Suflet de copil sensibil şi inteligent, crescut în cea mai frumoasă dimensiune a vieţii, iubire, candoare şi lirism, iar mai presus de toate, dorul. Laitmotivul acestei cărţi impresionează până la lacrimi. Dragostea filială, patriotismul, bucuria pentru tot ceea ce este frumos şi curat sunt sentimente pe care cititorul le învaţă de la sensibilul autor. Felicitări şi putere pentru susţinerea unei asemenea binecuvântării: Octavian-George Gherasim."
“Este un apel la încredere în bine, pace şi bunăvoinţă, pornit din dorurile nevinovate”
Scriitorul Casian Balabaşciuc a fost foarte inspirat atunci când, la lansarea volumului „Cartea cu doruri”, a spus: „În timp ce lumea se încruntă către viitorul ei, Octavian-George Gherasim, un copil din România, îşi aşterne sufletul între file de carte. El ne povesteşte cu înţelepciune despre omenie, despre familie, despre prieteni, despre firesc, îndemnându-ne astfel să ne întoarcem către rosturile noastre, pe care se pare că uneori le dăm prea uşor uitării. Împărţindu-şi trăirile între locurile natale şi depărtările în care a trebuit să-şi însoţească părinţii plecaţi la muncă, micul scriitor dovedeşte că dragostea de ţară nu are vârstă şi că prejudecăţile sunt întotdeauna învinse prin respect şi stăruinţă”.
Casian Balabaşciuc a completat că volumul semnat de Octavian poate fi un mesaj transmis tuturor copiilor din lume, dar şi adulţilor care mai pot înţelege sufletul de copil. “Este un apel la încredere în bine, pace şi bunăvoinţă, pornit din dorurile nevinovate şi de o sclipitoare sinceritate care luminează profilul sufletesc al autorului. Omenirea mai poate avea o şansă când prin vacarmul ei din ce în ce mai greu de suportat se iveşte cu sfiala unui ghiocel îmbobocit printre îngheţuri… <Cartea cu doruri>”, a completat Balabaşciuc.
La lansare au participat elevi de la Şcoala Gimnazială Vatra Moldoviţei, Şcoala Gimnazială Paltinu, Şcoala Primară Ciumârna, Şcoala Primară Valea Stânii, membrii Clubului de Lectură al Liceului Tehnologic ,,Vasile Cocea” Moldoviţa, director/coordonator/profesor al clubului, Diana Priscorneac, elevi de la Şcoala ,,Miron Costin” Suceava, coordonatori prof. Elena Adrobotoaiei şi prof. Gabriela Apetrea.
La finalul evenimentului a avut loc un microrecital de cântece populare, susţinut de Emilia Flocea, o talentată elevă din localitatea Frumosu.În anul 2014, la doar 10 ani, Octavian-George Gherasim şi-a lansat, de Ziua Copilului, primul volum de proză şi poezie, intitulat “Din suflet de copil”. Tânărul scriitor, căruia îi place să i se spună Octa, a scris în prima sa carte cu sufletul despre primăvară şi copilărie, despre fluturi, păsări şi flori, despre toamnă şi jocuri, despre bunici şi curcubeie.