Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul Nisipitu, comuna Ulma, care a încercat să violeze de două ori o bătrână ajunsă în acest an la vârsta de 87 de ani, provocându-i de fiecare dată leziuni prin agresiune, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuţi la o pedeapsă de 4 ani, 2 luni şi 18 zile de închisoare. Sentinţa cuprinde şi restul de pedeapsă pe care îl mai avea de executat inculpatul, după prima tentativă de viol comisă asupra bătrânei.
Decizia Judecătoriei Rădăuţi poate fi atacată cu apel, dacă procurorii vor considera că pedeapsa este prea mică ori dacă inculpatul se va gândi să încerce să scape cu o pedeapsă mai redusă.
Inculpatul, Marian Dumitru Morţun, mai are de plătit daune morale de 9.000 de lei victimei şi 1.725 de lei, cheltuielile de spitalizare ale femeii.
· O bătrână trecută de 80 de ani a trecut de două ori prin acelaşi coşmar
Cazul inculpatului Marian Dumitru Morţun este unul tipic privind infractorii care sunt eliberaţi condiţionat însă, în loc de reabilitare, comit noi fapte. Particularitatea acestui caz este că autorul a comis acelaşi gen de faptă şi asupra aceleiaşi persoane, o bătrână fără apărare care locuia singură.
Prima dată, Marian Dumitru Morţun a fost judecat şi condamnat pentru „tentativă de viol”, „violare de domiciliu” şi „lovire sau alte violenţe”, după ce, pe 15 iulie 2013, a intrat în casă peste o bătrână din satul Măgura, comuna Ulma. Marian Dumitru Morţun a fost arestat preventiv pe 16 iulie 2013, la o zi după ce a pătruns în casa bătrânei.
Prima instanţă, Judecătoria Rădăuţi, i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani de închisoare. La instanţa de recurs, Curtea de Apel Suceava i-a mărit pedeapsa, la 3 ani de închisoare cu executare. Această sentinţă a rămas definitivă în data de 29 ianuarie 2014. În mod normal, dacă ar fi executat întreaga pedeapsă, acesta trebuia să rămână după gratii până pe 16 iulie 2016. A fost eliberat însă pe 1 septembrie 2015, cu un rest de pedeapsă de executat de peste 300 de zile.
El a rezistat în libertate până la începutul acestui an. Pe 6 ianuarie 2016, după ce s-a îmbătat pentru că era sărbătoare, şi-a pus în minte să ducă la capăt ce nu a putut face în vara anului 2013.
Cum s-a petrecut fapta din acest an
Autorul a spart un geam de la casa bătrânei, care locuia singură, a intrat în locuinţă şi s-a năpustit asupra octogenarei. Individul a încercat să întreţină relaţii sexuale cu bătrâna însă nu a reuşit, renunţând în cele din urmă şi părăsind imobilul. Bătrâna a suferit leziuni importante, care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Bătrâna l-a recunoscut pe atacator, acelaşi tânăr care, în vara anului 2013, a intrat peste ea în casă şi a încercat să o violeze.
Ambele încercări ale tânărului cu mintea bolnavă au rămas doar la nivel de tentativă de viol, ceea ce fără îndoială nu îl disculpă în vreun fel pe inculpat.
Tânărul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi a dat vina pe consumul de alcool.
De precizat că tânărul a fost judecat în stare de arest preventiv. Judecătorii de la Rădăuţi care l-au condamnat au decis şi să menţină în continuare măsura arestului preventiv, până când sentinţa va rămâne definitivă şi irevocabilă.