Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, au finalizat ancheta într-un dosar de corupţie cu implicaţii la nivelul cel mai înalt, în oraşul Hârlău. Zece inculpaţi au fost trimişi în judecată, printre ei şeful ocolului silvic din oraş, şeful poliţiei, primarul şi viceprimarul. Pe lista inculpaţilor se găseşte şi un angajat al Gărzii Forestiere Suceava, consilierul superior Pavel Dulgheru.
Dosarul vizează fapte de luare de mită sau abuz în serviciu, primul pe lista inculpaţilor fiind Ioan Amariei, la data comiterii faptelor şef al Ocolului Silvic Hârlău. Acesta este acuzat de trei fapte de luare de mită de la agenţi economici, abuz în serviciu (şapte fapte), fals intelectual şi instigare la fals intelectual (patru infracţiuni). Legătura suceveanului cu acest dosar pleacă de la una dintre faptele care îi sunt imputate şefului de ocol Amariei. Suceveanul a fost trimis în judecată după ce a depistat un transport de material lemnos, însă, alături de şeful de ocol, nu ar fi luat măsurile legale
"La data de 11 august 2015, şeful Ocolului Silvic Hârlău, împreună cu inculpatul Dulgheru Pavel, în calitate de consilier superior în cadrul Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava (actuala Gardă Forestieră), nu au dispus măsurile legale ce se impuneau privind confiscarea unei cantităţi de material lemnos de la o persoană ce fusese depistată, de către acesta din urmă, transportând materialul respectiv fără documente legale", se arată în comunicatul DNA. Pentru aceasta, angajatul Gărzii Forestiere Suceava va avea de răspuns în faţa judecătorilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Printre cei trimişi în judecată de DNA în acest dosar se găsesc Constantin Cernescu, primar al oraşului Hârlău, viceprimarul Florin Ţăpuşă şi şeful poliţiei orăşeneşti, Dumitru Simionescu. Aceştia au de răspuns pentru fapte de abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu.
O parte dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată sub măsura controlului judiciar, în timp ce alţii, printre care şi suceveanul, au fost trimişi în judecată fără a avea impusă vreo măsură restrictivă.
Garda Forestieră Suceava acoperă şase judeţe din ţară, în Moldova, în care inspectorii efectuează controale, astfel explicându-se cum a ajuns angajatul de
Dosarul instrumentat de DNA se va judeca, în prima sa fază,
Până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată, inculpaţii se bucură de prezumţia de nevinovăţie.