Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a anunţat că în acest weekend, când sunt două sărbători religioase importante, pe şoselele din judeţ se va acţiona cu efective sporite, de asemenea mai mulţi poliţişti urmând să efectueze verificări în locaţiile în care se adună multe persoane, pentru a fi prevenite şi descurajate faptele antisociale.
În ceea ce priveşte traficul rutier, marea problemă la nivel de judeţ, din cauza numărului mare de accidente grave, zilnic se va acţiona cu 12 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, pe drumurile judeţene, naţionale şi europene. O atenţie deosebită se va acorda, ca la fiecare sfârşit de săptămână, şi verificărilor cu etilotestul, pentru depistarea şoferilor băuţi.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a declarat: „În această perioadă vor acţiona zilnic peste 250 de poliţişti cu 112 mijloace auto. De asemenea, vor acţiona ofiţeri şi agenţi de investigaţii criminale, iar în caz de nevoie vor fi pregătite şi echipele de intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale”.