Un amplu proiect ecologic intitulat „Împreună pentru o lume mai curată” s-a derulat în zilele de 21 şi 22 aprilie la Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului. Acţiunea a venit în urma unei idei a învăţătoarei Teodora Hojbotă şi a avut o participare importantă. În afara elevilor acestei şcoli, la acţiuni au participat şi cadrele didactice, dar şi cetăţeni din comună beneficiari ai ajutorului social.
Ecologizarea albiei pârâului Humor şi a altor spații verzi din satul Poiana Micului a fost una din acţiunile din cadrul acestui proiect. De asemenea, a avut loc o „sesiune” de plantare de copaci, dar şi una care a cuprins confecționarea și lipirea de afișe cu desene pregătite de elevi. Aceste desene au fost lipite în diferite zone ale localității.
„Scopul acestei acţiuni a fost dezvoltarea spiritului civic, promovarea comportamentului ecologic şi întărirea coeziunii de grup. Credem că toate aceste obiective au fost atinse, ceea ce ne încurajează să derulăm astfel de acţiuni şi pe viitor”, a mărturisit Otilia Petronela Moroşan, directoarea Şcolii Gimnaziale „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului.
Mai trebuie spus că proiectul a putut fi dus la final cu sprijinul Primăriei comunei Mănăstirea Humorului şi al primarului Constantin Moldovan, dar şi cu implicarea activă a celor de la Ocolul Silvic Gura Humorului, în special a șefului de ocol Marius Răgușitu.