Un copil în vârstă de 13 ani, care se deplasa cu o bicicletă, a intrat în coliziune cu un autoturism în timp ce se deplasa neregulamentar, pe contrasens. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 19.00, pe DJ 209D, în comuna Dărmăneşti.
Din ancheta poliţiei rezultă că Mariana M., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, aflată la volanul unui autoturism Seat Cordoba, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de minorul de 13 ani, localnic, care se deplasa în mod neregulamentar, din sens opus, dar pe contrasens. Din fericire, impactul nu a fost foarte violent, copilul fiind practic acroşat de maşină şi ieşind în afara carosabilului.
După cum se poate vedea în imaginile video surprinse de o cameră de supraveghere, pe care le puteţi viziona pe site-ul ziarului nostru, un grup de trei copii pe biciclete se deplasau unul după altul, pe sensul Şerbăuţi-Dărmăneşti. Pe imagini se poate observa cum unul dintre ei, cel care avea să fie accidentat, circulă pe contrasens, fără a ţine mâinile pe coarnele bicicletei. Când observă maşina, minorul încearcă să evite impactul, virând spre stânga. Este acroşat uşor şi cade în afara drumului.
Poliţia continuă ancheta pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a produs accidentul.