Profesorul de geografie Marcel Porof, de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, a fost premiat în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Premiilor Mentor pentru Excelenţă în Educaţie.
În cadrul evenimentului au fost laureaţi zece profesori din ţară, pentru performanţele obţinute în activitatea didactică, aceştia fiind selectaţi dintr-un număr de 274 de nominalizări primite. Cei zece laureaţi au fost recompensaţi cu un premiu în valoare de 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de cunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi. Gala a avut loc miercuri, la Cluj-Napoca.
Gala Premiilor Mentor îşi propune să evidenţieze profesorii care au descoperit şi au lansat tinere talente, care au sprijinit din umbră primii paşi ai unor elevi, al căror devotament şi entuziasm au contribuit esenţial la dezvoltarea şi punerea în valoare a talentelor lor.
Profesorul olimpicilor
Marcel Porof este la catedră de 25 de ani, iar la colegiul fălticenean predă geografia din anul 1991.
Din 1994 este coordonatorului Cercului de geologie şi ecologie, de la Clubul Copiilor Fălticeni, acolo unde este şi director. Din 2005 este preşedintele Societăţii Române de Geografie – filiala Suceava.
Este profesorul care a îndrumat, coordonat şi sprijinit numeroşi elevi ce au obţinut premii la diferite concursuri, remarcabilă fiind obţinerea a patru medalii, dintre care una de aur, la faza internaţională a olimpiadelor de geografie.
Sub coordonarea sa, tânărul Constantin Popa o câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, desfăşurată în august 2012, la Köln, Germania, după ce obţinuse argint în 2011, în Cehia, respectiv bronz în 2010, în Taiwan.
De asemenea, în 2015, eleva sa Lorena Davidel a primit medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Geografie din august, de la Moscova.
Iar lista poate continua cu alte zeci de nume ale unor elevi merituoşi, distinşi cu premii în cadrul unor conferinţe, sesiuni de comunicări, concursuri şi olimpiade naţionale.
Despre geografie, Marcel Porof spune glumind că este ştiinţa ştiinţelor. „Poţi învăţa matematică atât cât e nevoie, fizică atât cât e nevoie să-ţi explici fenomenele şi aşa mai departe”, spune dascălul.
„Mă consider a fi un bun specialist în domeniu, cât şi un bun educator. Numai îmbinând aceste două calităţi reuşesc să îndeplinesc în bune condiţii sarcina de înaltă responsabilitate şi onoare în formarea tinerei generaţii. Concluzionând, aş dori să subliniez că, indiferent de circumstanţe, rolul profesorului este inevitabil esenţial, pentru că el este cel care formează anumite tipuri umane, deţine controlul asupra obiectului pe care îl predă, poate sau nu influenţa psihic, ceea ce computerele sau metoda autodidactă nu vor reuşi să facă niciodată”, spune Porof.
Gala profesorilor care au condus generații întregi spre succes
În cadrul programului Premiilor Mentor, lansat prima data în 2010, anual sunt premiați zece profesori și antrenori.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, Mol România şi Fundaţia pentru Comunitate, „îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Îi căutăm pe acei profesori care reuşesc să stimuleze copii talentaţi, care îi pregătesc pentru a face faţă competiţiilor, care caută în permanenţă posibilităţile lor de dezvoltare”.
Invitata de onoare a Galei de decernare a Premiilor 2016 a fost Ana Blandiana, recent desemnată „Poetul European al Libertății”.