Elevii clasei a IV-a D de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava au avut un invitat special în cadrul primei activităţi desfăşurate în săptămâna „Şcoala altfel - să ştii mai multe, să fii mai bun”. Este vorba despre meşterul popular Aurelia Toma, din Vatra Moldoviţei, care i-a introdus pe elevi în arta încondeierii ouălor, o activitate deosebită susţinută cu multă pasiune şi bine documentată.
Aurelia Toma le-a vorbit celor mici despre frumusețea tradițiilor populare românești, expunând, în sala de clasă, ouă încondeiate de-a lungul anilor prin diferite tehnici (vopsirea succesivă, ceară în relief şi broderie populară românească pe coajă de ou), un catalog cu motive tradiţionale, cărţi de specialitate.
“După ce li s-a explicat semnificaţia culorilor şi tehnica de lucru, în clasa noastră s-a deschis un atelier de încondeiat ouă, în care elevii au creat adevărate opere de artă în miniatură. Este o raritate să vezi copii care cu ușurință, dar cu mult talent, răbdare și pricepere, și-au însușit meșteșugul încondeierii ouălor cu ceară”, a declarat profesoara elevilor, Mirela Mazilu.
La rândul său, Aurelia Toma a mărturisit că “toate, absolut toate ouăle sunt încondeiate cu mult drag, cu dăruire, cu respect. Pe toate le-am numit bucurii ale sufletului meu. Şi dacă măcar o parte din ele trezesc în cei ce le privesc o emoţie, o amintire, un gând bun, înseamnă că acest frumos meşteşug al încondeierii ouălor va dăinui mereu ca minunata Bucovină, colţul de rai românesc”.