Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Suceava au fost atenţionaţi de conducerea municipalităţii sucevene să se ţină departe de campania electorală. Primarul Ion Lungu le-a transmis o uşoară „mustrare” celor din conducerea unor asociaţii de proprietari, după ce i s-a semnalat din partea cetăţenilor din mai multe cartiere ale Sucevei prezenţa unor candidaţi pe la asociaţiile de proprietari, la şedinţe ale acestora, sau printre blocuri, avându-i alături pe cei din conducerea asociaţiilor din proprietari.
„Vă rog să nu vă mai implicaţi în campania electorală. Nu am venit în această perioadă preelectorală la nici o asociaţie de proprietari, nici nu voi veni, dar tot aud că a fost candidatul X sau Y. V-aş sugera să nu vă implicaţi în campania electorală pentru că nu este bine”, le-a spus Lungu reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, prezenţi la şedinţa de marţi dimineaţă.
Edilul sucevean le-a amintit că, oricine ar ieşi primar, ei vor colabora cu municipalitatea, încât nu este necesar să intre în graţiile unuia sau altuia, afişându-se prin cartiere alături de candidaţi.
„Nu vin să îmi fac campanie în asociaţie, să mă rog pentru un vot. Cine are de votat votează cum crede de cuviinţă. Dar nici nu mi se pare normal ca unii candidaţi să îşi facă campanie la asociaţia de proprietari. Nu cred că este corect. Eu, ca primar, nu v-am cerut să faceţi campanie pentru mine şi echipa mea, nu e corect să faceţi campanie pentru nici unul dintre candidaţi”, a adăugat edilul sucevean, care le-a amintit celor din conducerea asociaţiilor că ei sunt un fel de primari de sector şi trebuie să reprezinte oamenii care i-au ales, nu pe cei care candidează la o funcţie.