O căruţă nesemnalizată a fost pur şi simplu spulberată vineri seară pe drumul judeţean 208 A, între localităţile Ipoteşti şi Bosanci. Un Opel Zafira care depăşea o altă maşină aflată în trafic a surprins pe contrasens căruţa, iar impactul extrem de violent a avut urmări serioase. Cei doi bărbaţi aflaţi în căruţă, Iosif-Beniamin Tiron, de 22 de ani, și Octavian Platoş, de 55 de ani, ambii din comuna Ipotești, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„La Unitatea de Primire a Urgenţelor au ajuns doi pacienţi, unul dintre ei în stare mai gravă, cu politraumatism, fractură deschisă de femur stâng, fractură deschisă ambele oase gamba stângă, motiv pentru care a rămas internat pe secţia de Ortopedie”, a declarat Loredana Ştirbu, medic UPU Suceava. Celălalt pacient a avut răni mai uşoare şi nu a necesitat internarea în spital.
Martorii spun că accidentul era inevitabil de vreme ce căruţa nu era semnalizată, iar cei doi bărbaţi nu purtau veste reflectorizante.
Oamenii spun că totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă şi doar norocul a făcut să nu se înregistreze şi morţi.
Veniţi la faţa locului, poliţiştii au făcut primele cercetări şi măsurători, iar după ce l-au verificat cu etilotestul pe şofer, Ciprian Platon, de 24 de ani, din Bosanci, au ajuns la concluzia că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
Chiar dacă poliţiştii au ajuns la concluzia că vinovat pentru producerea accidentului este căruţaşul, sătenii spun că astfel de evenimente au fost şi cel mai probabil vor mai exista deoarece majoritatea şoferilor circulă cu viteză peste limita legală.
La locul accidentului a ajuns şi un medic veterinar, care după ce a consultat calul care tracta căruţa şi-a dat seama că din cauza leziunilor foarte grave animalul nu mai poate fi salvat. Ca urmare, calului i s-a administrat un sedativ foarte puternic, care a dus ulterior la deces.