Primarul din Liteni, Tomiţă Onisii, a anunţat că în acest oraş sunt în derulare sau urmează să fie începute mai multe investiţii importante pentru dezvoltarea infrastructurii de apă potabilă, canalizare şi drumuri. Tomiţă Onisii, care candidează pentru un nou mandat din partea PNL, a ţinut să precizeze că încă din anul 2008, de când a preluat mandatul de primar al oraşului, una dintre priorităţile sale a fost dezvoltarea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, dar şi modernizarea reţelei de drumuri. Onisii a declarat că în acest moment se lucrează la extinderea reţelelor de apă potabilă în satele Siliştea, Rotunda şi Corni, printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
„Pentru extinderea sistemul de alimentare cu apă lucrăm pe toate satele. În Siliştea lucrăm la bazinul de alimentare cu apă şi la montarea ţevilor. În acelaşi timp se lucrează la montarea reţelei în Rotunda şi la extinderea reţelei către satul Corni”, a precizat primarul din Liteni. Tomiţă Onisii a arătat că pentru a putea asigura alimentarea cu apă potabilă în tot oraşul, iarna trecută au fost efectuate săpături pentru construcţia a trei noi puţuri de captare a apei, la staţia de pe malul râului Suceava. Onisii a precizat că aceste lucrări erau absolut necesare având în vedere că, din cauza secetei, anul trecut s-a impus restricţionarea furnizării apei potabile în anumite zone. Tomiţă Onisii a mai adăugat că din informaţiile pe care le are, locuitorii din Liteni plătesc cel mai mic preţ pentru apa potabilă, de 1,99 lei pentru un metru cub.
Pe de altă parte, el a declarat că Primăria Liteni a semnat un contract de finanţare, prin Fondul de Mediu, pentru o nouă staţie de epurare, ce va deservi întreaga localitate. „Staţia este realizată în întregime şi mai trebuie montate câteva pompe pentru a o putea porni. Am realizat această investiţie pentru că actuala staţie de epurare era subdimensionată. După ce vom porni noua staţie vom începe extinderea reţelelor de apă şi canalizare în zonele care au mai rămas din Liteni, şi în celelalte sate. Nu puteam să extindem aceste reţele dacă nu aveam cu ce să procesăm apa”, a explicat primarul din Liteni.
Lucrări pentru modernizarea drumurilor din Liteni
Tomiţă Onisii a mai spus că de când ocupă funcţia de primar a pus accent pe modernizarea reţelelor de drumuri din oraşul Liteni. Tomiţă Onisii a exemplificat cu lucrările de betonare a drumurilor dinspre Liteni spre Siliştea şi Rotunda, pe o lungime totală de patru kilometri. În acelaşi timp, el a arătat că lucrări de asfaltare au fost realizate şi pe un drum local din satul Roşcani. Primarul din Liteni a arătat că pentru perioada următoare sunt programate şi alte investiţii pentru modernizarea reţelei de drumuri locale, pentru aceasta fiind depus un proiect pentru a fi finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
„Avem depus un proiect pentru betonarea de drumuri pe o lungime de 4,8 kilometri. Astfel, vom continua betonarea celor două drumuri precizate anterior, plus alte două drumuri, de la Florescu spre Bucşa, pentru a ajunge în drumul betonat de la Siliştea, dar şi drumul din spatele căii ferate din Liteni”, a explicat Tomiţă Onisii. El a ţinut să precizeze că o mare problemă pentru Liteni este aceea că drumul judeţean care trece prin oraş a fost predat în administrarea primăriei. „An de an facem eforturi mari pentru a-l repara. Se tot spune că va veni un proiect mare prin care acest drum va fi modernizat până în judeţul Iaşi. Dar până atunci noi investim numai în reparaţii. Cu ce să mă apuc eu să-l fac? Eu vreau să fac nişte străzi care nu au avut niciodată asfalt”, a declarat Tomiţă Onisii.
El consideră că modernizarea acestui drum judeţean este extrem de importantă, având în vedere că deserveşte un număr mare de persoane, de la Ipoteşti, Udeşti, Liteni şi Dolhasca.