Două autoturisme au fost avariate luni după-amiază în urma unei tamponări petrecute în zona blocului Belvedere din municipiul Suceava. Un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania, care urca pe bulevardul George Enescu din intersecţia Nordic, a virat la stânga spre Colegiul Alimentar, moment în care două maşini veneau pe ambele benzi dinspre Catedrală. Maşina de pe banda din mijloc a evitat impactul cu BMW-ul şi a reuşit să treacă prin intersecţie, însă autoturismul marca Ford Focus care cobora pe banda întâi a bulevardului a intrat în coliziune cu BMW-ul condus imprudent şi s-a oprit apoi în zidul de piatră de la marginea trotuarului.
Vlăduţ Trofin, un tânăr care a fost martor la tamponare, ne-a povestit: „Era o domnişoară cu Matizul care cobora în vale şi un băiat cu BMW-ul care i-a tăiat calea, că a vrut să facă stânga. Şi de pe prima bandă, de aici, venea maşina albă Ford din deal. Cel cu BMW-ul nu a văzut-o şi i-a avariat partea stângă, în timp ce băiatul cu maşina albă a tras dreapta ca să evite şi a intrat în pietrele astea, în bordură. A fost un impact foarte puternic.”
În urma tamponării dintre cele două maşini şi a coliziunii autoturismului Ford cu zidul de pe partea dreaptă a drumului, ambele maşini au fost avariate, BMW-ul în partea stânga faţă, iar autoturismul Ford în faţă şi pe ambele părţi laterale. Şoferii autoturismelor implicate în accident s-au înţeles amiabil în privinţa despăgubirilor şi nu a fost nevoie de intervenţia poliţiei.